Soarele sta sa rasara iar eu pasesc impleticit de-a latul strazii concentrandu-ma asupra potecii netede de piatra, incercand sa ajung la un pat sau la o canapea unde ma pot odihni. Drumul a fost lung pana in India, iar Delhi a fost prima oprire intr-o lume cum nu mai vazusem pana acum.
Am aterizat la ora 5:00, inainte ca soarele sa se poata ivi la orizont. Prin geamurile avionului puteam intrezari, prin puzderia de luminite, aglomeratia urbana. Dincolo de caldura, parfumuri grele si suprapopulatie, aceasta sursa inepuizabila de forme si culori alterna, la distante relativ scurte una de cealalta, intre cele mai opulente palate si cea mai pronuntata saracie.
Parea taramul a o suta de popoare, locul in care contrastele coexistau firesc, fara niciun efort din partea cuiva. La marginea palatelor din cartierul rezidential, generatii de indieni traiau pe dealuri de carpe si vise abandonate. Priveam incremenit in golul care se deschidea inaintea mea, culegand guri de aer si respirand in chicote scurte. Dealurile de colibe cu ale lor adaposturi improvizate incepusera sa capete un soi de mister ce le ascundea uratenia.
Am pornit pe intuneric spre ashram, facandu-mi loc printre carutele si carucioarele trase de om si printre vacile albe ce circula libere pe strazile ce marginesc intreg orasul. Odata ajunsa, mi-am gasit un loc confortabil, ferit de orice ar putea sa ma perturbe, linistindu-mi mintea. In fata mea regaseam cu privirea un om mic de statura, ce parea fara varsta, inconjurat de o mare de oameni.
Am inchis ochii. M-am simtit dintr-odata ca si cum ratacisem prin lume si nu mai voiam asta. Cam pe la 7 dimineata m-am oprit. In interiorul meu se facuse o curatenie apriga. Descoperisem simplitatea, in dezvoltarea sa suprema. Ii simtisem echilibrul exact, raportul ultim dintre prea mult si prea putin. Ma hranisem cu esenta sa si ii intelesesem valoarea. Ii acceptasem misiunea terapeutica si ma lasasem vindecata de orice forma de contrarietate interioara.
Mergand pe drumul ce se pierdea printre casele cladite din caramida sau chirpici, intelegeam cum simplitatatii ii revine ultimul cuvant, oricare ar fi acesta….
By Simone
0