Este noapte. Este ora 8 sau 9 iar orasul este gol. Aerul s-a racorit. Un usor amestec de ploaie si zapada isi fac simtita prezenta, sporind ideea de abandon. Arat inspre lucrurile care se vad prin fereastra: becuri aprinse luminand rece, umbrele noptii plutind usor indiferente, copaci inghetati, urme de pasi in alb ce taie poteca si coboara pana in vale. In sufletul meu se topesc iceberguri. Aud cum cad din cand in cand falii mari de gheata. Trag draperia peste fereastra, facand totul sa dispara. Ma intorc si plec. Atmosfera neutra de afara ma tine suspendata intr-un ghem de incertitudini.
Ma aflu pe drumul dintre trezie si vis. Vreme de o clipa ma las purtata de val. Nu stiu cat dureaza, dar cand deschid ochii zaresc in departare o plaja. Apa s-a retras in ea iar plaja e intinsa, o linie stramba aleargand de-a lungul ei, marcand locul pana unde a ajuns mai devreme. Oamenii au coborat pe plaja sa priveasca asfintitul, care a trecut. Digul e undeva mai in fata iar copiii alearga pana la marginea apei, dupa care fug inapoi in susul pantei. In timp ce ma apropii, ma intreb la ce varsta nu mai poti pur si simplu sa li te alaturi celor mici.
Copiii care se joaca pe nisip alearga inspre mine, incercand sa prinda o minge care cade undeva unde eu n-o mai pot vedea. Vocale ce oscileaza intre nebunia descoperirii si plictiseala de armonie imi patrund trupul. Copilaria mi-e atat de aproape si resimt o nevoie imensa de mirare. Fac cativa pasi inapoi, cu spatele la ritmurile trepidante ale vietii, la spiritul din ce in ce mai zgomotos al lumii, si fug catre infailibilitate, catre liniste si pace, fara sa ma uit inapoi.
Am luat-o pe un traseu prin apele oceanului, incercand sa-mi iau ca reper maneca de vant portocalie. Urc pe creasta unui val care ma stropeste, astfel incat nu mai vad nimic, apoi cobor pe spinarea sa rotunda, sarind de pe locul meu.
Ma opresc din vaslit si ma uit inspre unul din cei 26 de atoli ai Arhipeleagului Maldive. Peisajul pare diferit de fiecare data cand il vad, desi nu s-a schimbat asa de mult: o multime de oameni, apa de un albastru-turcoaz, plaje ocrotite de palmieri si nisip alb ca portelanul. Dar pentru mine inseamna ceva diferit, de fiecare data cand il vad. Astazi inseamna lumea tihnei, o lume aparte, reala si plina de armonie, pe care o patrund cu sfiala mugurului omenesc ce abia se deschide la viata. Plaja catre care alerg sa-mi potolesc setea idealurilor mele de bunatate, de frumusete, de dragoste si de perfectiune…
By Simone
0
