Exista momente in viata fiecaruia dintre noi in care ne sufocam respirand, momente in care simtim ca aerul care intra in noi este infinit mai mic decat cel care iese, momente care ne apuca de mana, ne trag incet-incet pana ne inghit. Simtim cum orice urma de prezenta ne inghesuie, orice loc sau orice intindere ne apasa si orice dara de aer ne ineaca plamanii. Momente in care monotonia ne-a intrerupt viata, tristetea ne-a spulberat obsesia echilibrului iar fericirea pare ca a dat bir cu fugitii.
Uneori e normal ca totul sa fie pe jumatate, si sa fim nevoiti sa intelegem doar acea parte, regasindu-ne inundati in cote egale de zambete si lacrimi, de certitudini si incertitudini. Poate ca nici nu ne dorim perfectiunea, poate ca ne dorim doar sa zburam, in propiul nostru stil, caci zborul a fost candva ceva firesc iar aterizarea nefortata.
Azi ne dorim sa zburam spre cer, refuzand si acceptand in egala masura tacerea si cuvintele, sentimentele si neutralitatea, lumina si intunericul, culoarea si non-culoarea, echilibrul si dezechilibrul si jocul dominatiei celor doua opuse ireductibil. Calatoria in cadranul acestor momente nu inseamna a ajunge undeva, ci a pleca, a ne alunga de pe mizeria cotidiana unde si praful a obosit sa se mai asterne. Si mai presus de toate, ne dorim o forma de control, o putere de dirijare a propriilor noastre vieti. Zburam pentru a da piept cu alte sensibilitati, alte suflete imperfecte, alte ruine si alte bogatii, alte adancimi si alte inaltimi, alte lucruri clare sau de neinteles, apreciative sau depreciative, in fel si chip, doar pentru a mima o forma de auto-implinire si refugiu.
Acest efort perpetuu ne face sa privim si mai atent si mai profund la cei din jur si totodata si la noi, contempland in egala masura cele doua factiuni adverse ale aceleasi lumi.
Tot ceea ce ne dorim e sa alunecam printre diferitele ipostaze ale vietii in mod voit, purtand deopotriva atat sceptrul invingatorului cat si sabia franta a celui invins.
By Simone
0
