Ne naştem uzi, goi şi flămânzi. În general, venim de nicăieri şi ne ducem undeva, probabil înainte, pe un fir subţire de drum, situându-ne de fiecare dată la marginea propriei noastre mirări.
Suntem curioşi, ne place să descoperim, avem o apetenţă pentru nou, încercăm fără încetare să cuprindem momente de necuprins, noutatea dominându-ne la fiecare pas, fără nicio urmă de efort sau de intenţie. Deseori, ne ţesem vise şi le depunem la picioarele noastre precum un covor, iar multe dintre acestea trăiesc în memoir-urile noastre cu mirosuri, cu sunete, cu prezenţe, cu imagini mişcate, aşa cum s-au consumat ele sau aşa cum ni le dorim.
Umblăm necontenit încoace şi încolo surprinzând, în tablouri grandioase, cromatica fastuoasă a lumii, trăind experienţe cât mai atrăgătoare, cât mai neasemuite, distinse, alese, scumpe, preţioase.
Suntem capabili să vedem raţiunea estetică dincolo de orice moment. Ne lăsăm cuprinşi de revelaţii şi ne înclinăm în faţa marilor frumuseţi. Suntem ca nişte misionari, fanatici ai cunoaşterii intime, cât mai fidele a universului, a fenomenelor naturale, a comportamentului uman, a filosofiilor fără nume, a ansamblurilor de concepţii, obiceiuri şi credinţe, a altor state, a altor vieţi, a altor suflete. Am realizat care ne sunt năzuinţele finale şi am decis să ne exprimăm prin fapte. Am refuzat să dăm timpului timp şi am decretat să ne punem în mişcare.
Mă gândesc la ultima mea calatorie şi îmi amintesc cum urmaream cu privirea drumul şi bordura lungă din stânci. Soarele îmi cadea pe partea dreapta a corpului şi mă făcea să mă afund şi mai mult în scaun. Era o lume ciudată făcuta din soare, frig, plaje, munţi, alei nisipoase, terase în aer liber şi mulţi turişti cu care mă aventuram din când în când pe tărâmul conversaţiilor de circumstanţă.
Când te trezeşti singur într-un oras ciudat, ai una dintre cele mai placute senzaţii din lume. Uneori aerul era cald, dar nu înabuşitor sau umed iar eu mă simţeam în largul meu, departe de zgomotul şi aglomeraţia orasului, de grija zilei de azi şi a celei de mâine, sau de orice altă urma de discomfort, având în faţă marea oportunitate de a-mi recăpata modestia în momentul în care am realizat locul infinitezimal pe care îl ocup pe marea hartă a lumii.
E drept, ce am expus aici nu-i o poveste ori un ciot, ci un uragan de lumină şi culoare, un exerciţiu de renunţare dar şi de acceptare, o frântură de eternitate anticipată cu placere şi amintită cu nostalgie…
By Simone
0
