Călătoria şi iubirea ni se perindă prin viaţă ca două sinonime. Uneori, călătorim pe terenul experienţelor umane cu viteza iubirii, îmbrăţişând viaţa sub toate formele ei. Alteori, călătorim cu frânele apăsate, păşind temător, în vârful degetelor, pe întinderea plină de neprevăzut.
De cele mai multe ori însă, felul în care călătorim constituie o oglindire fidelă a modului în care iubim. Aflate sub semnul permanentului sau al asumării pasagere, micile sau marile iubiri pot lua naştere în marile metropole ori în colţuri de mult uitate de lume şi neatinse de semnele civilizaţiei moderne. E greu să opunem rezistenţă acelor momente, acelui sentiment de posibilă întregire şi desăvârşire, acelei forţe ce va avea să devină atât de vie şi de satisfăcătoare încât ajunge să ne inunde corpul, să ne dea acele trei bătăi în plus pe minut, conducându-ne pe distanţe nebănuite.
Uneori purtăm lupte pentru a ajunge acolo fizic, lupte fireşti ce se dau între raţiune şi spirit însă, odata ajunşi, ne simtim ca şi cum am descoperi o uşa cu un semn pe care scrie „Bine ai venit acasă!”. Pentru unii, dragostea se naşte la Paris. Scăldată în parfumuri franţuzesti ori mirosuri de patiserie, dragostea cuiva drag îşi înghesuie acum existenţa printre cele 700.000 de lacăte agăţate de grilajul binecunoscutului pod de peste Sena.
Înţelegerea faptului că puterea iubirii străbate lumile în acest fel, depăşind orice graniţă, îi imprima celui capabil să simtă nu doar o forma de respect, ci şi o forma de veneraţie pentru ceea ce reprezintă ea – o legatură atât de profundă între suflete.
Călătoria este poate cel mai rafinat, complex şi lipsit de grabă preludiu sentimental iar timpul petrecut în mişcare ne face să reflectăm şi mai profund asupra faptului că iubirea are un mod surprinzător de a ne atrage atenţia, amintindu-ne tuturor despre adevarata forţă ce se aşterne dincolo de noi.
Ce-i drept, preţul iubirii este ridicat. Nimeni nu a spus ca va fi simplu. Uneori ne putem simţi ademeniţi din propria peşteră doar pentru a face faţă unei lumi viciate, dând piept cu alte locuri pustii, alţi oameni înstrăinaţi şi alte vise abandonate.
Însă călătoria înspre iubire este o calatorie ce trebuie făcută, oricât de neprevazut ar fi ţipătul dintre tăceri…
By Simone
0