Cea mai frumoasă descoperire, deși era atracția arhicunoscută a orașului, a fost capul statuetei prinsă în rădăcinile unui copac vechi de sute de ani. Nu se știa exact cum a ajuns acolo sau cum a rezistat presiunii, dar părea protejat de natură. Mănăstirea se numește Mahathat și are niște ruine care vorbesc detimpurile apuse. Păcat că unele lucruri se schimbă!
Thailanda – AYUTTHAYA – Orasul Ruinelor – Partea II
Cea mai frumoasă descoperire, deși era atracția arhicunoscută a orașului, a fost capul statuetei prinsă în rădăcinile unui copac vechi de sute de ani. Nu se știa exact cum a ajuns acolo sau cum a rezistat presiunii, dar părea protejat de natură. Mănăstirea se numește Mahathat și are niște ruine care vorbesc detimpurile apuse. Păcat că unele lucruri se schimbă!
Drumul prin parc a fost plăcut. Palatul mi s-a părut plictisitor – noul mă atrage și mai puțin în Thailanda. Lângă palat însă am intrat, din greșeală (nu glumesc) pe ușa din spate a altui templu încântător. Am mai salvat câțiva baht fără să intenţionez.
După-amiaza, a început cea mai puternică ploaie pe care am experimentat-o vreodată fără acoperiș deasupra capului. Nu eram pregătită de așa ceva și nici thailandezii de la tarabele din jur nu păreau să fie. Defapt, deși ploua în fiecare după-amiază, totul se oprea de fiecare dată când plouă. Era un sentiment straniu, atipic oricărei civilizații cunoscute de mine până acum.
Oricum, aciuiată pe lângă tarabele ce vindeau lucruri turiștilor, am intrat în vorba cu un tânăr israelian. A fost o conversație foarte plăcută. Am vorbit mult mai deschis decât mă gândeam despre serviciul militar obligatoriu în Israel și efectul acestuia asupra tinerilor. Părea un tânăr atipic, cu care m-am identificat destul de mult. Și el preferă să călătorească singur decât în grupuri turistice. Și el părea să se simtă prins într-o lume care nu-i plăcea…
După o oră de stat în picioare, sub niște umbrele ce ne acopereau pe jumătate, udă și înfrigurată, am riscat fugitul prin ploaie pentru câteva secunde (în care să nu vă închipuiți că nu m-am făcut ciuciulete) până la o tarabă ce se aciuase și ea prin apropiere și care vindea supă. Măcar să mă încălzesc cumva. După ce am terminat supă, ploaia părând să se fi liniștit puțin, am pornit prin parc, unde o nouă rafală m-a prins. Cu toate astea, ziua a fost un succes.
Aici am văzut pentru prima oară și o fermă de elefanți folosiți la călătorii și mi s-a făcut o milă îngrozitoare să văd cum antrenează un elefănțel micuț să fie pe plăcut turiștilor… Ce țară fără inimă!
După ore de mers și stat în ploaie, picioarele mele dădeau semne de oboseală cronică. Ajunsă într-un parc, am căutat cu ardoare o bancă pe care să mă pot întinde, pentru că toată iarbă mustea de apă. Am găsit un chioșc nu foarte plin, unde, îndurerată și cu considerație față de cei din jur, am încercat să mă întind. Din templu am aflat că este considerat nepoliticos să îți îndrepți picioarele spre cineva și că niciodată nu trebuie să fie mai sus decât capul. Luând în considerare toate aceste coordonate, m-am întins pe o bancă, cu capul pe sac și picioarele îndreptate spre o bârnă din lemn ce susținea acoperișul. Am zis că totul e în regulă. La scurt timp, un POLIȚIST a venit să îmi spună pe un ton agresiv să nu mai stau așa… În thai, evident… Cât de puțin îmi place această cultură! Cât de agresivi sunt toți! Cât de inflexibili! Și am încercat, totuși…
În gară m-am întâlnit cu o franțuzoaică ce se mutase în Hawaii unde avea afacerea ei pentru care se aproviziona din Thailanda. De la ea am aflat de un tren mult mai ieftin spre Bangkok decât cele care îmi erau băgate pe gât de toți vânzătorii de bilete din gările thailandeze.
În Thailanda, oricât de mult încerc să aflu care este cea mai convenabilă soluție, insistând pentru că simt că este o altă variantă, nu mi se da nici o informație, fiind direcționată spre ceva ce nu îmi doresc. Este incredibil de frustrant. Mai să îmi refuze să îmi dea biletul pentru trenul de care aflasem, întrebându-mă de ce nu vreau să iau altul, mai modern, care, evident, era în întârziere… Incredibil!!!
Drumul a durat puțin mai mult decât ar fi durat cu celălalt tren, a fost de 7 ori mai ieftin și mult mai pitoresc. Era într-o vagonetă ca cele pe care le vedem la televizor în India, cu banchete foarte tari, fără aer condiționat (un plus pentru mine, pentru că nu îl suport și am fost chinuită cu el în toate trenurile cu care m-au forțat să merg). Am mers cu geamurile deschise. Absolut superb! Eliberator!
Bangkokul l-am găsit așa cum l-am lăsat… plin de zgârie-nori și smog și claxoane de mașini…
By AdN
0
