Îmi iau rămas bun de la gazde. A fost o experiență nouă, diferită și destul de consumatare de energie. Poate că mă consum eu prea mult și îmi păsa prea mult de cei din jur, dar măcar atât pot să fac pentru oamenii care mă ajută… Aveam o întâlnire cu cei de la compania de autobuze, pentru a mă colectă de unde stăteam. Servicii incluse, zic ei. Mi-a plăcut ideea, dar faptul că am fost așteptată în alt loc decât cel stabilit, mi-a creat stres suplimentar dis de dimineață.
Thailanda – PAI – CĂLĂTORIND ÎN GRUP
Îmi iau rămas bun de la gazde. A fost o experiență nouă, diferită și destul de consumatare de energie. Poate că mă consum eu prea mult și îmi păsa prea mult de cei din jur, dar măcar atât pot să fac pentru oamenii care mă ajută…
Aveam o întâlnire cu cei de la compania de autobuze, pentru a mă colectă de unde stăteam. Servicii incluse, zic ei. Mi-a plăcut ideea, dar faptul că am fost așteptată în alt loc decât cel stabilit, mi-a creat stres suplimentar dis de dimineață.
S-a rezolvat cu câteva telefoane cu compania de transport (bine că aveam număr de mobil thailandez). Ne-am lămurit, și după o întârziere de probabil jumătate de oră, am început să îi colectam și pe ceilalți într-o camionetă cu prelată. Fețe somnoroase își făceau apariția una câte una, urcând cu greu în spatele camionetei înalte, fără scăriță. Și Jacinta, englezoaică de origine indiană, a fost colectată la un moment dat. Am intrat în vorbă cu un alt călător de prin Marea Birtanie, încercând o interacțiune, având în vedere că urma o călătorie destul de lungă cu autobuzul. Nimeni nu părea foarte prietenos. Nu era ceva personal, era o dispoziție generală. Se discută doar cu partenerii de călătorie. Foarte plictisitor! De asta nu îmi plac excursiile organizate!
Evident, plecarea a fost întârziata. La început drumul a fost aglomerat. După o vreme a început să se mai elibereze, deși norii din depărtare mi se păreau amenințători pentru scurta mea excursie în nordul îndepărtat al Thailandei. Sper să nu plouă, mai ales având în vedere faptul că era în munți și se știa că era o zonă mai umedă decât restul Thailandei.
Pe drum am văzut diverse modalități de transport care mi s-au părut pitorești, iar peisajul care se deschidea arată promițător.
În Pai am ajuns spre sfârșitul amiezii. Părea un sătuc turistic în dealuri, nu munți, aşa cum mă aşteptam.
Majoritatea după-amiezii, spre înserate, am petrecut-o împreună cu Jacinta, căutând cazare. Era prima data când nu stăteam la o gazdă.
Deși în Chiang Mai primisem o informație de la un tip care practica și el CouchSurfing despre o potențială gazdă din Pai, am decis că nu este frumos să mă îndepărtez de grupul cu care venisem – Jacinta și australianca care ni se alăturase mai târziu.
Popor mai rău și mai prost la gândire economică decât thailandezii nu am întâlnit!
Cadrul era: 3 clienti spre sfârșitul zilei, fetele urmau să stea câteva nopți, eu nu trebuia să stau decât o noapte. Am încercat în multe locuri, dar nu vroiau să ieftinească camera pentru mine (ar fi trebuit să plătesc cât pentru o cameră dublă). Le-am explicat că pierd clienți (fetele care urmau să stea mai mult; în plus, oricum este spre sfârșitul zilei și șansele erau mici să umple cameră pe care aș fi luat-o eu, putând deci să lase la preț în avantajul lor). Nu numai că au refuzat, au făcut-o cu ură și dispreț. Câtă frustrare!
În prima parte în care am încercat era rustic, dar puțin cam prea sălbatic pentru mine. Erau niște căbănuțe pe malul râului, cocoțate pe niște picioroange (ce se întâmplă dacă se umflă răul?), în care nu aveai pat. Nu aveam sac de dormit și animalele intrau și ieșeau în voie din aceste colibe din paie. Nu aveam lumină curentă noaptea și dușurile erau comune. Într-adevăr, era un orășel mai hippy. Îmi place mie diferit și aproape de natură, dar nu înseamnă să ignorăm secolul în care ne aflăm.
Până la urmă, fetele au luat o cameră gen căbănuță și eu stăteam într-un fel de hambar. Nu era fantastic, dar mă descurcăm pentru o seară… Măcar aveam baia mea.
Am ieșit. Orașul era foarte turistic, mai turistic decât oricare al oraș din Thailanda în care fusesem.
Am fost la piața de noapte unde am mâncat câte ceva și am achiziționat niște brățări de picior pentru eventuale cadouri pentru gazde sau prieteni.
Ca peste tot in Thailanda, noaptea era destul de animată, cu mai multe baruri decât văzusem la un loc chiar și în Chiang Mai. Era destul de occidentalizată locația lucru care, pentru mine, îi tăia din farmec serios.
Ziua a fost o pierdere de timp, stând după fundul fetelor care nu aveau chef de nimic, în nici un caz de prea mult mers pe jos. Am mâncat, băut și cam atât…
În Chiang Mai, când le-am văzut pe fete discutând și călătorind împreună, trebuie să recunosc că am fost puțin geloasă. Eu călătoream singură deja de mai bine de 1 lună. Mi-ar fi plăcut să am puţină companie. După o zi de companie mi-am adus aminte de ce călătoresc singură.
Călătoritul cu altcineva implică atâtea sacrificii încât nu are sens: trebuie să te maleezi pe ceea ce își dorește cealaltă persoană, pierzând mult din ceea ce ai putea să descoperi, singur fiind; deciziile se iau foarte greu, pierzând mult timp și pe această parte, deci vizitând mai puțin; interacționezi mai ales cu cei din grupul tău, pierzând astfel o parte importantă din întreagă experiență a altei țări – oamenii săi (nu că mi-ar fi thailandezii prea simpatici); cheltuiești mult mai mulți bani, pentru că grupurile te îndeamnă la consum mai mult decât individul.
În principiu, trebuie să te potrivești foarte bine cu cel cu care călătorești ca experiența să fie cu adevărat plăcută.
Și, după câteva zile de interacționat cu Jacinta, deși nu îmi plăcea să trag astfel de concluzii atât de repede, am realizat cât de puțin îmi place. Era o fată plină de ea, egoistă, înțepată, cu pretenții de superioritate pentru că trăise în Anglia (cel puțin așa cred eu…). Era atât de diferită de oamenii din India pe care îi cunoscusem! Ce face o societate occidentală din oameni! Era complet opusul a tot ce apreciam eu la oameni și acest lucru era frustrant, atât pentru mine cât și pentru ea, pentru că nu puteam să nu reacționez la imaturitatea și egoismul ei…
Noaptea mi-am petrecut-o într-un pat (slavă domnului, cu plasă de țânțari) în mijlocul șoselei! Așa mă simțeam. Era un hambar, situat lângă un drum foarte traficat, al căror pereți erau făcuți din placaj și, în mare parte, doar plasă. În cameră erau furnici, din care unele erau roșii și mari. Toată noaptea am fost trezită de zgomote ciudate, m-am acoperit în spray anti-țânțari, am fost agasata sonor de mașini și trecători beți. Și culmea, pentru această experienţă am plătit prima mea cazare din excursia aceasta.
Orice revelație își are costul său, presupun. Pentru a-mi continua călătoria în cele mai bune condiții psihice, presupun că trebuia să trec și prin asta. Altfel, aș fi avut impresia eronantă că experiența mea ar fi fost mai bună dacă m-aș fi aciuiat vreunui grup pe care îl întâlneam pe drum cu aceeași destinație ca mine. În plus, am apreciat și mai mult CouchSurfingul și ospitalitatea gazdelor mele. Chiar îmi făceau excursia mult mai plăcută!
By AdN
0
