Unul dintre lucrurile pe care mi le doream cu ardoare să le fac în această excursie a ajuns la termen: meditația budhistă! Dimineața m-am trezit cu noaptea-n cap și am pornit să iau flori de lotus de la piață. Am negociat cu un conducător de tuk tuk să mă ducă la mânăstirea care se află în afară orașului, dar nu foarte departe. Ajung înainte de ora 9, când s-a specificat foarte clar că trebuie să fiu acolo.
Thailanda – „Meditatie” – WAT RAM POENG
Unul dintre lucrurile pe care mi le doream cu ardoare să le fac în această excursie a ajuns la termen: meditația budhistă!
Dimineața m-am trezit cu noaptea-n cap și am pornit să iau flori de lotus de la piață. Am negociat cu un conducător de tuk tuk să mă ducă la mânăstirea care se află în afară orașului, dar nu foarte departe. Ajung înainte de ora 9, când s-a specificat foarte clar că trebuie să fiu acolo.
Timp de câteva ore aștept în față recepției. Frustrarea îmi crește. Necunoscutul este greu de acceptat. Mă întreb dacă este un test.
După o mult prea lungă așteptare sunt luată în primire de un individ mic de înăltime, foarte agitat, răstit, total opus faţă de ce m-aş fi așteptat de la un călugăr budhist. Mă ceartă că am luat flori de lotus deja împăturite. Asta înseamnă că sunt vechi, zice el. De unde să știu? M-am trezit devreme să le iau, că să fie proaspete. Am ales ce mi s-a părut mai frumos. Nu suport să fiu certată, mai ales când îmi dau silința… Se uită la lumânări și pare mulțumit. Îmi dau silința să iau ce e mai bun de obicei… iar această împotmolire în material pare atât de trivială… mai ales într-o mănăstire budhistă… Greşesc?
În încăperea din spatele piticului budhist îmi petrec aproape toată prima zi, învățând bazele tehnicilor de meditație. Învăț cum să-l salut pe starețul mănăstirii, în Pali (vechea limbă sacră a budhismului). Învăț în mare tehnica încălzirii, tehnică „statului” (poziția lotus cu focus pe respirație) și tehnică „mersului” (focus pe mișcare).
Aflu și programul zilnic: trezirea la 4 pentru a medită, micul dejun la 6, meditație sau timp pentru ingienă până la 10 când era prânzul, meditație până la 7 seară când urmează să raportez progresul și experiențele starețului, mai multă meditație până la sfârșitul zilei. Da, de la 10 până a două zi, nimic de mâncare. Sunt curioasă cât de greu o să fie. Pe la 5 ne dau o băutură caldă din soia, ce e drept… Dar, nu pare îndestulător…
Conduita ce trebuie urmată: îmbrăcăminte tot timpul albă chiar și când dormim (cu eșarfa tot albă înfășurată în jurul corpului, doar pentru femei și doar când sunt în contact cu alte persoane), fără ieșit din complex, fără contact vizual, fără cărți sau telefoane sau orice altceva electronic, fără machiaj, deodorant, parfum… Aţi prins ideea, nu?
În afară de informații de bază și complet confuze pentru mine, buddhistul iniţiatic nu ne mai spune nimic (ne strânsesem vreo trei ucenici). În complex exista un turn care părea să fie important și totuşi niciodată nu ni s-a explicat ce semnificație… lafel cu oricare din clădirile de acolo. Te-ai aștepta să le pese măcar de lucrurile legate de religia lor și de diseminarea unui minim de informații ca și cei novici să aprecieze mai mult locurile în care urmează să își petrecă nişte săptămâni din viață.
Între sesiunele de învățat primim cheia de la camerele noastre. De a mea eram destul de mulțumită. Era curată, era doar a mea (cât îmi iubesc intimitatea), avea baie proprie, avea un coridor încântător… Cât mi-ar fi plăcut să mă întind pe pat și să mă relaxez pentru câteva ore, dar ne-a chemat imediat înapoi…
Oricum, nu cred că puteam să cer mai mult, mai ales că nu există un tarif obligatoriu pentru toată aventură asta de 10 zile. Puteam să aleg între un program de 10 zile și unul de 26, dar cum nu aveam atât de mult timp de oferit din excursia mea (vizele pe care trebuia să le iau din țara mi-au limitat opțiunile), am ales 10.
La început, ne-au pus să facem o mică donație pentru cearceafuri și haine (am mai luat o pereche de pantaloni albi, din in, că să-i alternez cu ai mei). Și, sinceră să fiu, atmosferă în care călugărul budhist vorbea despre bani (deși nu îi atingea – dar cine îi lua atunci, dacă nu unul dintre ei… cât de ipocriți!) și cum ne recomada să cumpărăm de la ei și aia și aia (absolut oribil că aveau o gheretă în mijlocul complexului cu tâmpenii de mâncat care costau mai mult decât ar fi costat în magazine normale din afara mănăstirii) mi-a creat o stare de total discomfort. De când am ajuns acolo nu am simțit ce mă așteptăm să simt – degajare completă de posesiunile materiale – ci exact inversul: mai ceva decât capitalismul. Banul părea să conducă totul în mânăstire și să fie foarte bine văzut.
Pornisem cu stângul: simțeam frustrare și chiar mânie. De când sosisem aici simțeam foarte multă îndoială, dacă e bine să stau și să fac asta sau nu, frustrare din cauza banilor pe care păreau că îi vor de la noi (thailandezul e thailandez, fie el și călugăr budhist)… Mă simțeam chiar speriată, fără să știu de ce. Voiam să renunț înainte de a încerca. Mă întrebăm dacă e o pierderede timp, mai ales când e o întreagă lume plină de lucruri de văzut și experimentat în afară acestei mănăstiri.
După ce am terminat prima zi, cea de ucenicie, mi-am dat seamă cât de greu este pentru corp acest tratament. Încă eram confuză… Vreau asta? O să mă ajute cu ceva?
By AdN
0
