În sfârșit, ajungem! Aeroportul este impresionant. Foarte modern, cu grădini interioare de palmieri. Simt un alt aer… Ceva tropical! Trec repede de frontieră, bucurându-mă pentru o clipă că vizele ajută la ceva. Andrew trebuie să completeze mai multe formulare, neavând nevoie de viză înainte, dar scăpa destul de repede şi bucuria mea se risipește rapid la amintirea drumurilor pe care le-am făcut la ambasadă pentru această amărâtă de viză. Merg la biroul de informații… În sfârșit, hărți și tot ce un călător ca mine și-ar putea dori! Merg la ghișeu să întreb cum pot să ajung în oraș cu mijloacele de transport în comun. Nu sunt deloc de ajutor. Mă simt de parcă aș cere informații unei doamne la un ghișeu din București. Îmi explică la insistenţele mele crescute cum aș putea să ajung mai ieftin la destinație, dar insistă să iau un taxi. Totul pare foarte complicat, și gazda mea stă într-o zonă oarecum apropiată de aeroport la care nu pot să ajung decât dacă merg până în centru și apoi înapoi. Decid să iau taxiul, chiar dacă o să fie mai scump.
Thailanda – Primii pasi
În sfârșit, ajungem! Aeroportul este impresionant. Foarte modern, cu grădini interioare de palmieri. Simt un alt aer… Ceva tropical! Trec repede de frontieră, bucurându-mă pentru o clipă că vizele ajută la ceva. Andrew trebuie să completeze mai multe formulare, neavând nevoie de viză înainte, dar scăpa destul de repede şi bucuria mea se risipește rapid la amintirea drumurilor pe care le-am făcut la ambasadă pentru această amărâtă de viză.
Merg la biroul de informații… În sfârșit, hărți și tot ce un călător ca mine și-ar putea dori! Merg la ghișeu să întreb cum pot să ajung în oraș cu mijloacele de transport în comun. Nu sunt deloc de ajutor. Mă simt de parcă aș cere informații unei doamne la un ghișeu din București. Îmi explică la insistenţele mele crescute cum aș putea să ajung mai ieftin la destinație, dar insistă să iau un taxi. Totul pare foarte complicat, și gazda mea stă într-o zonă oarecum apropiată de aeroport la care nu pot să ajung decât dacă merg până în centru și apoi înapoi. Decid să iau taxiul, chiar dacă o să fie mai scump.
Aerul este foarte cald și foarte umed. Îmi este greu să respir. Urc într-un taxi. Drumul e presărat cu zgârie-nori… Infrastructura este impresionantă. Drumurile mă impresionează mult mai mult decât in New Delhi, deşi clădirile noi nu m-au fascinat niciodată.
Ajungem la destinație și, spre surprinderea mea trebuie să plătesc, pe lângă o taxa de autostradă, și o taxa pentru că am luat taxi-ul de la aeroport. Mi se pare stupid. La aeroport nu fac nici un efort și nu consumă deloc benzină că să-și găsească clienți. Și nu e ca și cum ar fi fără clienți. Am stat la o coadă imensă ca să intru într-un taxi. Pentru un drum de 30 de minute în Thailanda am plătit 10 euro, când pentru o zi în India a fost 7 euro. Și nici măcar nu se poate pune preț pe bunătatea sufletească a indienilor pe care i-am întâlnit. Individul asta era total insipid.
Ajung la gazda mea – o canadiancă. Spre deosebire de India unde am găsit gazde locale, aici mi-a fost imposibil să găsesc un thailandez să mă primească la el în casă. Un prieten chiar cunoștea câțiva thailandezi, lucru care nu s-a dovedid a fi de mare folos. În afară de o tipă care a răspuns foarte nesigur și neospitalier, spunându-mi că nu e pe traseul meu și că nu am nimic de vizitat acolo unde e ea, restul nici nu s-au sinchisit să răspundă la emailuri. Și, ca experiența pe care o caut să fie completă, simt că trebuie să stau la localnici! Foarte frustrant că planurile încep să se destrame! Dar, asta este, accept ceea ce primesc… Poate că universul lucrează în favoarea mea, chiar și atunci când nu o simt…
Canadianca mea este o tipă destul de boemă (profesoară de engleză și chimie, având doar 25 de ani), cu o garsonieră pe care și-o împarte cu CouchSurferii. Nu este cea mai convenabilă situație, dar măcar am un loc de dormit. Îmi plac acțiunile ei, dar nu reușesc să stabilesc acea legătură de care am nevoie. În India a fost atât de ușor!
Dau fuga la internet. În sfârșit, după o veșnicie, pot să scriu și eu în liniște câteva emailuri. Pe urmă, așa cum stabilisem cu Andrew – tipul pe care îl cunoscusem în avion, mă întâlnesc cu el în China Market (nu e prea orientat băiatul și nici hărțile pe care le avem nu sunt îndeajuns de detaliate să ne ajute… iar oamenii, total inutili… aşa că durează o eternitate până ne găsim) și luăm prânzul împreună.
Înainte de întâlnire am avut timp să dau o fugă și prin piață și un fruct de rodie mi-a făcut cu ochiul… Defapt, toate fructele mi-au făcut cu ochiul. Am încercat să văd prețurile, dar nimic nu era scris în cifre inteligibile. Am încercat să văd cât plătesc cumpărătorii locali, ca să îmi fac o idee, dar păreau să ascundă banii. Ceva este putred la mijloc! Parcă e o conspirație! În sfârșit, cer o rodie și, cum nu am decât o bancnotă de 20 i-o dau vânzătoarei. Nu mai îmi da nimic înapoi. Mă uit la ea… Ea se uită la mine cu o mină batjocoritoare… Sunt 90% sigură că am văzut că o localnică a cumpărat 3 rodii cu acest preț. Nu că ar fi scump (50 de euro cenți), dar urăsc să fiu păcălită!
Într-un final apoteotic, după un prânz foarte prost (auzisem că mâncarea în Thailanda e extraordinară), pornim la drum. Merg cu Andrew să vedem ce nu văzuse el încă.
Pe stradă toți conducătorii de tuk-tuk trag de noi să ne urcăm în mașinuțele lor. Dar noi vrem să mergem pe jos.. Vin la noi și ne spun că ne arată ei pe hartă dacă mergem în direcția bună. Cum pun mâna pe hartă încep să ne arate pe unde ne pot duce ei cu tuk-tuk, jumătate de Bangkok și înapoi. Dar nu vrem. Sunt agasanți! Este exasperant… Cum scapi de unul, la 2 pași mai încolo e altul, care are aceeași atitudine. Îmi consumă toate energiile pozitive. Cât de dor îmi e de India! Acolo m-am așteptat la așa comportament și nu am avut parte de el. Da, trăgeau de mine să le cumpăr serviciile sau produsele, dar nu insistau aiurea și nici nu mă deranjau. Ce se întâmplă? Sunt eu de vină? Să fiu obosită? Nu înțeleg…
By AdN
0
