Durerea este necesară procesului de învățare! Așa mi-a spus starețul când i-am relatat de problemele mele de spate care se agravau cu fiecare zi ce trecea. Imobilizarea într-o poziție incomodă pentru timp din ce în ce mai îndelungat nu îmi făcea bine, iar durerea chiar mă îngrijora. Adevărul este că nu pot să accept acest lucru, că fără durere nu înveți. Înțeleg că trebuie să existe sacrificii în numele înțelepciunii, dar, poate că sunt eu prea pragmatică, durerea o consider a fi un semnal de alarmă că ceva nu este în regulă și trebuie remediat… Budhismul te învață să o accepți ca pe ceva necesar… Religia aduce în multe cazuri lucruri bune, dar eu nu sunt adepta crezutului orbește în nimic…
Thailanda – „Sarbatori la manastire”
Durerea este necesară procesului de învățare! Așa mi-a spus starețul când i-am relatat de problemele mele de spate care se agravau cu fiecare zi ce trecea. Imobilizarea într-o poziție incomodă pentru timp din ce în ce mai îndelungat nu îmi făcea bine, iar durerea chiar mă îngrijora.
Adevărul este că nu pot să accept acest lucru, că fără durere nu înveți. Înțeleg că trebuie să existe sacrificii în numele înțelepciunii, dar, poate că sunt eu prea pragmatică, durerea o consider a fi un semnal de alarmă că ceva nu este în regulă și trebuie remediat… Budhismul te învață să o accepți ca pe ceva necesar… Religia aduce în multe cazuri lucruri bune, dar eu nu sunt adepta crezutului orbește în nimic…
Starețul mi-a spus să simt compasiune pentru mine, pentru spatele meu, pentru durerea pe care o simt. Defapt sentimentele predominante cu care mă confrunt sunt furia și tristețea.
Este a patra zi și m-am trezit, după 8 ore de somn, tot foarte obosită. Am meditat 1 oră.
A plouat mai devreme decât de obicei astăzi. Curtea mănăstirii este plină de oameni și e mare agitație. Este o sărbătoare cu multă mâncare și mulți oameni din afară mănăstirii. Evident o surpriză pentru străinii care nu sunt deloc informați…
În drum spre masă, văd că astăzi mâncărurile sunt altele… de sărbătoare! Prima cu care mă întâlnesc este o doamnă ce gătea singura mâncare caldă de la „festival”: Pad Thai, mâncarea tradițională thailandeza cu tăiței, ou, germeni de fasole, sosuri, zahăr și alune pisate.
În sfârșit ceva ce poate fi mâncat. Și, pentru că nu mai mâncasem de mult ceva decent… și, pentru că erau atâtea lucruri noi de încercat… am mâncat foarte mult… nu prea mult pentru cât aș fi mâncat în mod normal, dar cum stomacul mi se micșorase, mult prea mult pentru posibilitățile mele…
Deși mi se spusese să nu mă uit la oamenii din jur și să nu am contact vizual cu ei, nu puteam să îmi ignor statutul de călător curios, așa că am aruncat câte un ochi pe ici pe colo, la atitudini, obiceiuri și reacții… Mi-a plăcut că își întindeau rogojini pe jos pentru a mânca sau a se odihni, nefiind atâtea mese și scaune care să-i acomodeze pe toți…
M-am plimbat pe la toate mesele în încercarea de a mai găsi ceva ok de mâncat în afară de acel Pad Thai. Se găseau prăjituri de stil europene, dar gustul era asemănător plasticului… se mai găseau frigărui, oarecum decente, deși cam dulci, dar reci… se găseau jeleuri și tapioca, deserturi care nu m-au atras niciodată… se găseau sucuri artificale și multe, multe alte chimicale… nu înțeleg cum mâncarea thailandeza este așa un succes în întreagă lume…
Ca în toată lumea, la orice este gratuit, există lume care să se îmbulzească oricât de proastă este ofertă…
Și eu, din foame, inițial și curiozitate, ulterior, mi-am umplut stomacul până la refuz. Acum i-am înțeles de ce nu ne dădeau mâncare multă. Nu puteam să mă concentrez deloc să îmi fac orele de meditație… Cu toate astea, nu se scuză calitatea… Știu că primesc îndeajuns de multe donații… Și nu se scuză diferențierea între mâncarea călugărilor și a cursanților…
Meditația continuă extrem de greu. Sentimentele care mă cuprind oscilează între furie, tristețe, furie extremă… Și nu știu de ce… Nu este îndreptată spre ceva anume…
Toată ziua a plouat. În bibliotecă au dat drumul la ventilator și, pentru prima data de când am plecat de acasă, am simţit răcoare…. poate chiar frig…
Ziua s-a încheiat fără raportarea zilnică… Presupun că sărbătoarea i-a luat mai tot timpul starețului… Cu toate astea am continuat să încerc să meditez până seara târziu… Este plăcut să meditezi înspre seară…
By AdN
0 Read MoreLa sfârșitul zilei, după 9 ore de meditație și un duş lung cu apă rece (am uitat să va spun, apa și duş aveam, dar erau reci ca în India), am trecut în revistă lucrurile ciudate ale zilei: – Nu îmi dau seamă cum să simt compasiune pentru durerea spatelui meu… defapt, nu înțeleg ce este compasiunea… Toată ziua m-a frământat acest lucru, că durerea continuă și se intensifică cu fiecare serie nouă de stat… – Șopârlele au o atracție specială pentru mine
Thailanda – „Sarbatori la manastire II ”
La sfârșitul zilei, după 9 ore de meditație și un duş lung cu apă rece (am uitat să va spun, apa și duş aveam, dar erau reci ca în India), am trecut în revistă lucrurile ciudate ale zilei:
– Nu îmi dau seamă cum să simt compasiune pentru durerea spatelui meu… defapt, nu înțeleg ce este compasiunea… Toată ziua m-a frământat acest lucru, că durerea continuă și se intensifică cu fiecare serie nouă de stat…
– Șopârlele au o atracție specială pentru mine
– Câinii de aici lătra la mine când vorbesc cu ei… mă gândesc că sunt obișnuiți cu alte sunete decât cele cu care îi dezmierd eu… sau poate nu înțeleg că și oamenii pot fi buni, la câte picioare și-au primit de la călugări…
– De când am început meditația nu mai îmi rod unghiile… știu, urât obicei! Asta m-a făcut să trag concluzia că oamenii care nu își rod unghiile trăiesc mai mult în momentul prezent (ce încearcă să facă meditația)… faptul că am ajuns la această concluzie m-a făcut să zâmbesc și mă face să zâmbesc și acum…
– Azi a renunțat un tip din Hawaii și o tipă care îmi atrăsese atenția, drăguță și finuță, dispăruse și ea… Sper să reapară…
În ziua a cincia m-am trezit destul de târziu, am făcut o oră de meditație înainte de un mic dejun care, în sfârșit, nu a fost oribil și am continuat cu meditația. Aveam de recuperat de ieri, pentru că deși nu avusesem întâlnirea cu starețul, știam că numărul de ore de meditație trebuie să crească exponențial.
Pentru a mă mai relaxă am făcut ordine și curat pe balcon și în cameră… Imobilitatea (acum aveam intervale de 30 de minute de meditație cu pauze mici între ele) și încercarea de a trăi doar în prezent se dovedesc istovitoare. Cine ar fi crezut? Orice nu vine natural este o corvoadă, indiferent cât de insignifiant sau simplu este…
Din câte am înțeles până acum, ideile de bază pe care le adresează meditația sunt:
– Disciplinarea minții (dacă înveți să îți concentrezi mintea pe un lucru atunci nu o să fi obosit când îl termini de făcut și îl vei termina de făcut mai repede decât dacă te-ai concentra pe mai multe lucruri dintr-o dată)…
– Viața este în continuă schimbare, așa că trebuie să acceptăm lucrurile asupra cărora nu avem influența…
– Viața este în continuă schimbare, așa că cel mai înțelept este să conștientizezi momentul prezent… asta este singură realitate și singurul lucru concret…
Micul dejun a fost dinnou oribil, dar mi-am terminat orele pe care mi le-am trasat și am avut întâlnirea cu starețul.
Cum ziua precedentă m-a frământat foarte mult faptul că nu știam să definesc compasiunea (sincer, eram chiar în stare de șoc din această cauză), i-am confesat că spatele mă doare în continuare și că nu știu cum să simt compasiune pentru spatele meu… Inițial a zâmbit jenat, găsind foarte greu să explice, dar după ce s-a compus mi-a spus că ceea ce trebuie să fac este să conștientizez durerea, dar să nu o consider inamicul meu, ci prietena mea… Deși nu am înțeles cum aș putea să fac așa ceva, am acceptat răspunsul cu speranța că punerea în practică va clarifica totul.
În plus, mi-a schimbat rutină (mi-a introdus elementul simțului/senzaţiei… când merg trebuia să mă concentrez pe mișcări, dar acum urma să mă concentrez și pe simțul tactil… ce simte piciorul meu când atinge solul – rece, cald, moale, tare…) și mi-a spus să fac în total 10 ore de meditație, până în momentul în care ne întâlnim a două zi.
În seara asta este o ceremonie pentru Budha Day. Starețul, dacă ar fi avut mai mult timp, ar fi fost o sursă foarte bună de informații. A avut bunul simț să ne spună ce se sărbătorește astăzi, spre deosebire de călugărul desemnat să aibă grijă de noi, care ne ușuia oricând încercam să îl întreban ceva pe motiv că ar trebui să nu vedem, să nu vorbim, să nu auzim…
Budha Day se aseamănă foarte mult cu Paștele. Toată lumea, cu lumânări în mâini se învârte de 3 ori în jurul monumentului fin mijlocul complexului, despre care nu am aflat nimic mai mult decât în prima zi… Este o sărbătoare a luminii… Îmi place foarte mult sentimentul pe care îl da festivitatea, deși sunt străină de toată simbolistică… Păcat că este o cultură atât de închisă față de străini…
By AdN
0 Read MoreÎn a șasea zi de meditație m-am trezit foarte târziu și am mers direct la micul dejun. Sentimentul de vinovăție datorat conștientizării faptului că nu respect programul mă copleșea și se înrăutățea cu fiecare zi ce trecea. Nu eram mulțumită de progresul pe care îl făceam și programul devenea insuportabil. Cu toate astea, nu voiam să renunț. Nu renunț decât dacă simt că nu mai există nici o șansă să reușesc. Așa că m-am concentrat pe ce trebuia să învăț și anume, să simt compasiune pentru durerea de spate.
Thailanda – PUTEREA MINȚII
În a șasea zi de meditație m-am trezit foarte târziu și am mers direct la micul dejun. Sentimentul de vinovăție datorat conștientizării faptului că nu respect programul mă copleșea și se înrăutățea cu fiecare zi ce trecea. Nu eram mulțumită de progresul pe care îl făceam și programul devenea insuportabil. Cu toate astea, nu voiam să renunț. Nu renunț decât dacă simt că nu mai există nici o șansă să reușesc. Așa că m-am concentrat pe ce trebuia să învăț și anume, să simt compasiune pentru durerea de spate.
Momentul revelației nu a venit ușor dar, printre lacrimi de durere și sentimente de vinovăție față de corpul meu pe care mintea îmi spunea că nu e sănătos să îl maltratez așa, am reușit să nu mai simt durerea. Cu siguranță ea exista în continuare, pentru că momentul victoriei nu a durat mult, dar cu puterea minții am reușit să nu o mai simt.
Să accept durerea a fost probabil unul din cele mai grele lucruri pe care le-am făcut în viața mea. A fost o luptă cu mine după care, deși am pierdut, m-am simțit învingătoare. Oricum, revelația a cât de puternică este mintea a fost copleșitoare. Am realizat cât de multe ar avea omenirea de câștigat dacă și-ar antrena mintea mai mult. Pierdem prin simplul fapt că ne limităm încrederea în ceea ce poate să facă mintea noastră.
După 9 ore și jumătate de chin, care aș fi vrut să le numesc meditație, și o revelație, merg la stareţ să-i povestesc despre progresul meu. Cu toate că am avut această revelație, nu îmi place progresul pe care l-am făcut și mă lupt pentru fiecare pas în plus. Este destul de târziu în program și cele 10 zile clar nu îmi sunt de ajuns pentru a ajunge unde aș fi vrut să ajung.
Deși mi s-a părut infernal și i-am spus (nu mă vait față de necunoscuți cu prea mare vehemență așa că probabil nu m-a crezut că treceam prin iad) mi-a crescut numărul de ore de meditație la 10.
A doua zi am continuat să mă lupt cu mine și să mă dedic meditație. Mai înverșunată decât oricând mi-am respectat programul și am încercat chiar să excelez.
Cel mai interesant a fost când, făcând meditația „în mers”, pe podeau bibliotecii, modelele de pe dalele reci de marmură au început să prindă viaţă și chiar să se transforme în diverse forme. Acesta a fost un alt moment de revelație care m-a făcut să mă gândesc că am găsit un remediu la blocajul artistic: meditația!
Abia astăzi, a șaptea zi de când sunt în mânăstire, mă suprinde faptul că în Thailanda se mănâncă doar cu furculița și lingura. Rolul principal al furculiței este de a împinge mâncarea în lingură…
Am raportat 11 ore. Ce am simțit dar nu am conștientizat până acum este că întâlnirea cu starețul îmi ridica moralul întotdeauna. De câte ori merg să vorbesc cu el, deși este pentru foarte scurt timp și deși interacțiunea nu este foarte profundă, mă simt plină de energie și mult mai pozitivă decât înainte să ajung acolo. După întâlnire îmi este cel mai ușor să meditez… toate energiile par să fie la locul lor… grijile dispar… e liniște în orice cotlon al universului ce mă înconjoară și sunt împăcată…
Cu toate astea, m-am decis să plec…
Acum înțeleg de ce există regula lipsei de interacțiune. Faptul că tipul din Hawaii renunțase după doar 2 zile și că altă fată pe care o observasem dispăruse, mi-au rămas întipărite în minte. Dacă nu ar fi fost ei, dacă nu i-aș fi observat, nu m-aș fi gândit niciodată să termin mai repede programul. În alte două zile nu am cum să ajung prea departe și oricum nu am început cu piciorul drept… poate că e energia locului – Thailanda nu mi-a oferit decât frustrare și confuzie de când am ajuns aici…
Adevărul e că am încălcat regula de nu interacționa și am și dat peste niște fete – una din Anglia, de origine indiană, și altă din Australia – care deciseseră să plece. Influență bună sau rea, din cauza lor am considerat că e ok să plec și eu… Mai ales că așa simțeam de ceva timp… Și, mai ales că nu aveam nimic planificat pentru restul de zile și totuși simțeam nevoia să plec, am zis că decizia asta chiar strigă să fie luată…
Dar vreau să mai încerc să învăț să meditez… India ar fi locul ideal pentru mine, cred… Acolo o să merg data viitoare…
L-am anunțat pe stareţ că vreau să renunț. A încercat să mă oprească. Să-mi spună că sunt pe drumul cel bun, să îmi propună să stau mai mult. Ce bine de ar fi așa de ușor! Odată luată decizia, mai ales după zile de frământare, sunt destul de sigură că e cea corectă pentru mine…
Au organizat o ceremonie de încheiere a călătoriei spirituale – a mea și a altor câțiva oameni… Oricum de o zi devenise foarte frustrantă și întâlnirea cu starețul pentru că își adusese translator… o tipă finuță care nu îmi transmitea însă nimic din energiile de care aveam nevoie… Înainte exista frustrare din cauza barierei de limbă, dar starețul îmi vorbea direct și energia transmisă o simțeam… De când a venit translatorul, totul s-a schimbat…
Despărțirea de stareţ a fost emoționantă… Mi-au dat puțin lacrimile… Îmi pare extrem de rău că nu am avut o experiență încununată cu succes… Am învățat câte ceva, e drept… Poate că am avut și de data asta așteptări prea mari, ca de obicei…
La plecare, am făcut o donație (mai mult decât englezoaică și australianca chiar – am aflat ulterior)… Cu cât au mai mulți bani, cu atât oamenii nu mai evaluează corect valoarea lucrurilor sau serviciilor pe care le primesc…
By AdN
0 Read MoreDupă 8 zile de meditație, mi-am luat rămas bun de la mănăstirea care m-a adăpostit şi ocrotit atât de altruist. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să-mi sun fosta gazdă să mă primească pentru alte câteva nopți. Și am avut noroc, pentru că m-a primit. Cu grija asta rezolvată, restul dimineții l-am petrecut la internet, reluând legătură cu viitoarele mele gazde din Macao și Hong Kong. Am învățat destul de repede că în CouchSurfing oamenii sunt de toate felurile, lafel că în viață (un eșantion reprezentativ ;)), așa că nu te poți bază pe simțul lor de răspundere față de promisiunile făcute.
Thailanda – Chiang Mai – „Descoperiri”
După 8 zile de meditație, mi-am luat rămas bun de la mănăstirea care m-a adăpostit şi ocrotit atât de altruist.
Primul lucru pe care l-am făcut a fost să-mi sun fosta gazdă să mă primească pentru alte câteva nopți. Și am avut noroc, pentru că m-a primit. Cu grija asta rezolvată, restul dimineții l-am petrecut la internet, reluând legătură cu viitoarele mele gazde din Macao și Hong Kong. Am învățat destul de repede că în CouchSurfing oamenii sunt de toate felurile, lafel că în viață (un eșantion reprezentativ ;)), așa că nu te poți bază pe simțul lor de răspundere față de promisiunile făcute.
Mă întâlnesc cu fosta mea gazdă și mă însoțește să vizitez cel mai mare și vechi templu din Chiang Mai – Central Wat. Mi-a plăcut foarte mult. Cei cu care vorbisem despre cât de mult îmi displace Bangkokul au avut dreptate când mi-au spus că Chiang Mai o să-mi placă mai mult.
Am băut și i-am făcut cinste gazdei mele cu un ceai verde rece absolut delicios, îndulcit cu lapte condensat…
Atunci am avut o conversație foarte interesantă cu el pe tema thailandezilor și a relației lor cu albii. A pornit de la faptul că îi spuneam că nu simțeam bunătate și bunăvoință din partea thailandezilor, nici 10% cât am simțit din partea indienilor. Mi-a elaborat o întreagă teorie care părea foarte veridică în ochii mei mai ales datorită sentimentelor pe care le aveam: thailandezii urăsc albii… Nu îndrăznisem să trag o asemenea concluzie eu însămi, dar când am auzit-o de la el toate piesele au căzut la locul lor că într-un puzzle destul de complicat dar interesant… Am mai discutat și de situația politică și de frustrările thailandezilor legate și de acest lucru… Întreagă țara mi se părea că este în pragul isteriei… Cum am spus tuturor celor care m-au întrebat de experiența mea, Thailanda mi se pare o țara coruptă… mi se pare o țara care se prostituează pe toate planurile… Normal că sunt frustrați!
La prânz am mers cu gazda mea și cu o prietenă de-a lui franțuzoaică într-o zonă destul de îndepărtată a orașului pentru o mâncare care eu nu cred că a meritat efortul…
Îl mai țineți minte pe americanul pe care nu l-am lăsat să doarmă în avion între India și Thailanda? M-am întâlnit și cu el astăzi, ajunsese din Bangkok și era gata de pierdut timpul… Am fost la Mall și ne-am învârtit pe acolo toată seară în jurul mâncărurilor și al agitație generale… El a mâncat un vierme prăjit, umflat și scârbos, eu nu… Chiar nu am nevoie de a experimenta cu ceva ce mi-a fost descris a avea gust de ciorapi murdari, ca să îmi dau seama că nu mi-ar plăcea… A insistat să ne vedem și ziua următoare…
Seară, Thailanda pare să învie și mai mult…
Întreaga zi a fost dedicată mâncatului: supă, wafe, suc natural, mandarine, stir fry, pui, popcorn, roti (un fel de clătită prăjită și stropită cu lapte condensat, ce se mănâncă fierbinte), ciocolată… Clar aveam de recuperat ceva după cele 8 zile de mâncare oribilă…
Seara am ieșit cu gazda mea care a insistat să merg și eu cu el și prietenii lui la un bar în partea de terase și cluburi de fițe a orașului.
Ce mi s-a părut ciudat a fost faptul că veneau pe stradă cu elefanții pe care îi obligau să ridice trompele pentru a binecuvânta localurile și pe cei ce petreceau în ele, așteptând bani, evident… În India măcar au făcut asta pentru o sărbătoare majoră… dar să mergi pe la baruri cu elefanții să cerșești?!? Mie personal mi-a creat o stare de rău… Oricum, am rezistat cu eroism până s-au plictisit toți de petrecut sau de chetuit bani…
Noaptea a fost incomodă. Am dormit pe un fel de pat de camping, înghesuit într-un colț al unei camere nu foarte mari. Baia gazdei mele (americanul era destul de tinerel) era ca a unui băiat pe care nu l-au educat părinții să aibă grijă de el… absolut dezgustătoare… Și căldură era insuportabilă…
By AdN
0 Read MoreA doua zi dimineață gazda mea americană mă cam „trimite la plimbare”… Și mai îmi și povestește cum vrea el să facă un fel de CouchSurfing dar pe bani (frustrat de cât de greu este să îți găsești ceva de muncă, chiar și ca profesor de engleză, în Thailanda). Tocmai asta e conceptul CouchSurfing – primești oameni la tine pentru că îți face plăcere, fără beneficii materiale. Dacă află că faci afaceri de pe urmă rețelei te dau afară…
Thailanda – Chiang Mai – „Incomoditati”
A doua zi dimineață gazda mea americană mă cam „trimite la plimbare”… Și mai îmi și povestește cum vrea el să facă un fel de CouchSurfing dar pe bani (frustrat de cât de greu este să îți găsești ceva de muncă, chiar și ca profesor de engleză, în Thailanda). Tocmai asta e conceptul CouchSurfing – primești oameni la tine pentru că îți face plăcere, fără beneficii materiale. Dacă află că faci afaceri de pe urmă rețelei te dau afară…
Gazda mea urma să primească noaptea următoare pe altcineva și era obosit de atâția oaspeți. Asta și faptul că avea doar o lenjerie de pat pentru oaspeți, pe care trebuia să o spele și usuce au fost scuzele pe care mi le-a dat când m-a invitat sa plec. Acum am înțeles cât noroc am avut că m-a primit noaptea precedentă.
Normal că nu îți mai face plăcere și că ești frustrat, dacă oaspeții vin și pleacă din casa ta ca din gară. Și da, sunt sigură că urmărea ceva financiar. Nu am tras eu concluzii pripite, chiar mi-a spus ceva de genul „frate, frate, dar brânză e pe bani”. Mi s-a părut total deplasat. Întotdeauna dau un cadou gazdei mele înainte să plec, dar de data asta mi-a părut rău și că i-am făcut cinste de atâtea ori când mergeam pe undeva…
Am dat fuga la internet. Norocul meu că îmi răspunsese, cu întârziere, o altă gazdă potențială din Chiang Mai. L-am sunat, l-am întrebat dacă mai este valabilă ofertă. Era! Am unde să stau! Mă simt foarte norocoasă… La internet m-am ocupat și de alte lucruri, cum ar fi să-mi caut bilet de avion între Japonia și Australia. Mai era o luna, dar nu puteam să las pe ultima sută de metri pentru că prețul nu face decât să crească de acum încolo… Am început să caut gazde și pentru China, Japonia și Australia. Procesul s-a dovedit a fi destul de asiduu până acum, așa că nu puteam să-l ignor…
Un lucru care mă deranjează foarte mult în Thailanda este faptul că totul este scris în thailandeza, chiar și cifrele. Așa trebuie să negociezi cu ei. Gazdele mele nord-americane din Bangkok și Chiang Mai mi-au spus amândoi de filozofia locală: dacă ești turist nu plătești taxe la stat, așa că prețul pentru turiști este normal și de aşeptat să fie mai mare decât cel ce îl plătesc localnicii pentru orice.
Ideea este absurdă!!!… În nici o parte a lumii dacă thailandezii ar fi turiști nu li s-ar expune astfel de folozofii denaturate de economie… Și, ce e și mai frustrant este că atunci când te saturi de negociat și cazi la o învoială, vezi un zâmbet arogant care îți este aruncat de vânzător de genul „nu merită nici jumătate din cât plătești, idiotule!”
Pentru a nu-mi încurca noile gazde mi-am mutat lucrurile la ei pe la mijlocul zilei, pentru că mi-au spus că mai târziu aveau alte planuri.
Nu am avut niciodată atâtea probleme să găsesc o locație câte am avut cu această a doua gazdă din Chiang Mai. Și asta pentru că ceea ce ar fi trebuit să caut era un salon de masaj thailandez, iar eu căutăm o casă…
Gazda mea era un domn cam de 60 de ani din Țara Galilor, cu un aer destul de afectat, care aprecia o viață mai lentă… Avea multe cărți în casă și știa să vorbească la un nivel mai elevat despre multe lucruri… Mi-a făcut plăcere să interacționez la nivel intelectual cu el…
Soția lui era o thailandeza „titirez”, de vreo 45 de ani, țâfnoasă și autoritară… Nu m-am prea simțit la locul meu, dar nu din cauza ei, ci din cauza relației pe care o vedeam între ei. Tipul nu făcea nimic, iar ea era tot timpul în mișcare, strângea rufe, întindea alte rufe, le „punea pe sârma” și pe fetele din salon…
Casa avea 4 etaje (2 dedicate salonului și 2 dedicate familiei) și o terasă deasupra casei – destul de drăguță, de altfel, și plină de orhidee – unde am luat ceaiul și am discutat cu domnul casei pe diverse teme, mai ales despre călătorii…
Domnul nu părea să o bage prea mult în seamă pe soția lui… Cum nu mi-a plăcut deloc atmosfera, am încercat să interacționez cu doamna, căreia mi se părea că nu îi face plăcere să aibă străini în casă… Îmi părea rău pentru ea, dar presupun că nu aveam de ce: era proprietara unui salon de masaj, lucru cu care nu foarte mulți thailandezi se pot lăuda; avea o fată, rămăsese văduvă și se recăsătorise cu un european…
De câte ori o vedeam, însă, mă inhibam și nu știam ce să fac pentru că nu o înțelegeam, nu îi înțelegeam firea sau intențiile… Îi ofeream ajutorul și eram mereu refuzată, zâmbeam și mulțumeam destul de des pentru că deși era autoritară, nu era neospitaliera…
Nici aici patul nu era grozav, avea o adâncitură pe mijloc, dar era mult mai curat și mult mai bun decât la tânărul american. Și baia era foarte curată și o împărțeam doar cu fata familiei… cel puțin în prima zi…
După ce am plecat de la noile mele gazde cu informații despre piața de noapte din Chiang Mai și regulile casei (mai exact, pe unde să intru când mă întorc, când o să fie închis salonul), am mers dinnou la internet și de data asta chiar mi-am achiziționat bilete de avion pe rută Japonia – Australia – Singapore. Drumul spre casă devenea din ce în ce mai real… M-am întristat puțin, deși, în realitate, mai aveam mai mult de jumătate de excursie încă de experimentat…
By AdN
0 Read MoreȘi azi am continuat să mănânc ca o înfometată ce pe drept eram: fructe, roti dinnou (nesatisfăcător, deși ideea de clătită prăjită și îndulcită cu lapte condensat este foarte atrăgătoare), suc natural, orez cu ou, pachețele de primăvară. Ca până acum, mâncarea de stradă thailandeza de care auzisem atât de multe, continuă să mă dezamăgească!
Thailanda – Chiang Mai – „Incomoditati 2”
Și azi am continuat să mănânc ca o înfometată ce pe drept eram: fructe, roti dinnou (nesatisfăcător, deși ideea de clătită prăjită și îndulcită cu lapte condensat este foarte atrăgătoare), suc natural, orez cu ou, pachețele de primăvară. Ca până acum, mâncarea de stradă thailandeza de care auzisem atât de multe, continuă să mă dezamăgească!
După ce toată ziua i-am dat telefoane americanului, să încerc să îmi aranjez programul astfel încât să acomodez dorința atât de insistent exprimată cu o seară înainte de a ne vedea pentru a vizită diverse obiective turistice împreună, după ce de mai multe ori m-a incomodat prin schimbări de planuri, îl găsesc din întâmplare pe „prinţul” nostru la un internet cafe râzând de nevoie mare cu prietenii de acasă pe video-chat… Dacă nu ai chef să faci nimic, spune, nu încurca lumea! Până acum 1 din 4 americani a părut mai ok… Restul au fost decenți ca maniere de suprafață, neinspirați la conversație și suciți după un anumit punct… Sunt eu chiar așa de „norocoasă” să-i cunosc pe cei ieșiți din comun sau poate sunt diferită de restul lumii în întregimea ei din punct de vedere al bunului simț și așteptărilor pe această dimensiune?!?
Pe seară m-am întâlnit cu cele două fete care m-au influențat în decizia de a renunța mai devreme la mănăstire… Mi-am petrecut cel mai mult timp cu englezoaica de origine indiană, pentru că cealaltă se întâlnea cu iubita ei care nu fusese interesată de experiența mănăstirii sau a meditație…
Serile în Chiang Mai sunt plăcute, atât ca temperatură cât și ca atmosferă. Ce nu v-am spus despre Chiang Mai este că este un oraș încercuit de un canal construit de locuitori sub formă de rectangul în jurul centrului.
Highlightul serii a fost un masaj de picioare ieftin care nu m-a prea relaxat deoarece era destul de dureros… În afară de asta, am încercat să mai descoperim câte ceva din vastul areal culinar neimpresionant pentru mine al Thailandei…
În piață de noapte, pe unde am ajuns cu englezoaică la un anumit moment al serii, nu puteam să mă decid între orez și tăiței… Vroiam să servesc unul sau altul cu unul dintre sosuri… Vânzătorul însă nu m-a înțeles și mi-a pus tăiței peste orez… Cine a mai auzit de așa ceva? Am râs fără răutate și am făcut semne cu mâinile că nu asta am vrut, încercând să îl întreb, în engleză și prin gestică, dacă nu poate să pună tăițeii înapoi că să pot pune un sos deasupra…
Nu m-am confruntat cu atâta ură niciodată în viață mea… Un moment înainte se rugă de noi să mâncăm de la el, în celalat a aruncat cu o ură fără margini întreagă farfurie la gunoi și a țipat la noi în thailandeza cine știe ce injurii… fața i se transformase complet în decursul a câteva secunde… Cum să cred că sunt drăguți thailandezii? Tocmai îi povesteam englezoaicei de cum mi se păr foarte falși și neprimitori oamenii acestei țări, lucru surprinzător datorită importanței turismului și a renumelui de „ţara zâmbetului frumos”… Păcat că acest zâmbet nu înseamnă și un suflet frumos!
Fetele, englezoaică și australianca, au tras puțin de mine să merg eu cu ele în Pai – un orășel hippy din nordul Thailandei. Nu aveam planuri, dar nu eram foarte sigură de acest plan. De Chiang Mai ce e drept mă cam plictisisem și în Bangkok gazda la care stătusem o avea în vizită pe mama ei din Canada. Am decis totuși că, pentru că decisesem să nu mai merg în Sud la insule, să mai văd și eu ceva din Thailanda…
Nordul mi s-a spus că e mai relaxat și mai de bun gust decât sudul… Mi se descrisese cât de „grozav” era în sud: mergi pe insule și îți cumperi o găleata de băutură cu multă gheață în față căreia stai și te îmbeţi atât de tare încât nu te mai deranjează când toți vecinii tăi își fac nevoile la malul mării… Nici nu ai nevoie de gazdă, poți să dormi pe plajă, ca restul oamenilor care „se distrează” atât de bine… Și, lucrul care chiar m-a decis să renunț la un paradis tropical cu stânci impresionante și ape limpezi (în afară de faptul că îmi era imposibil să găsesc gazde de CouchSurfing disponibile – toți păreau să fie la rândul lor în vacanță, plus timpul colosal necesar transportului cu trenul) a fost că în sud imaginea tipică pe care o întâlnești pe străzi este a bărbaților caucazieni bătrâni și dezgustători care se plimbă cu brațul în jurul fetelor thailandeze foarte tinere… Mi s-a spus de către oameni mai puțini sensibili decât mine că era de-a dreptul scârbos… Deja eram frustrată de interacțiunea cu thailandezii din zonele „prietenoase” și „cool”… Am decis să nu merg în sud și să mă odihnesc mai mult… Eram în continuare extenuată…
By AdN
0 Read MoreToată noaptea a plouat… Nu am putut dormi prea bine sau prea mult, dar a fost plăcut datorită ropotului ploii… Poate nu am putut dormi pentru că și cerul fusese foarte luminos întreagă noapte… Cine știe? Sigur e că sunt în continuare foarte obosită… De ceva timp, simt nevoia să mă răsfăț și cum aș putea să le mulțumesc gazdelor mele mai bine decât făcând vânzare salonului lor?!?… Dimineață mi-am petrecut-o relaxându-mă, pe lângă manichiură și pedichiură, și cu un masaj Thai (primul din viața mea) de care nu pot să spun am rămas impresionată. Gazda mea thailandeză s-a bucurat de vânzare, însă…
Thailanda – CHIANG MAI – Ultima zi
Toată noaptea a plouat… Nu am putut dormi prea bine sau prea mult, dar a fost plăcut datorită ropotului ploii… Poate nu am putut dormi pentru că și cerul fusese foarte luminos întreagă noapte… Cine știe? Sigur e că sunt în continuare foarte obosită…
De ceva timp, simt nevoia să mă răsfăț și cum aș putea să le mulțumesc gazdelor mele mai bine decât făcând vânzare salonului lor?!?…
Dimineață mi-am petrecut-o relaxându-mă, pe lângă manichiură și pedichiură, și cu un masaj Thai (primul din viața mea) de care nu pot să spun am rămas impresionată. Gazda mea thailandeză s-a bucurat de vânzare, însă…
Ceea ce pot să spun cu mână pe inimă este că serviciile în Thailanda, chiar dacă sunt cât de cât mai ieftine, sunt foarte, foarte slabe…
Ca să mă relaxez cu adevărat m-am ocupat de lucruri restante dar necesare: achiziționarea biletul de autobuz către Pai și a biletul de tren din Chiang Mai către Ayutthaya – oraș la nord de Bangkok, plin de ruine, în care îmi puneam toate speranțele de a-mi delecta privirile dezamăgite de până acum. Thailanda nu mi se pare deloc atât de grozavă pe cât auzisem că ar fi…
Dimineață am mâncat o supă de pui cu tăiței… după-amiază, un curry de nucă de cocos destul de bun – în sfârșit, ceva care să mi se pară delicios!, seara la piața de duminică: prăjiturele de nucă de cocoș, orez cu stafide, banane, înghețată, suc de porumb (ciudat ca gust și textură, dar trebuia încercat… unde mai găsesc așa ceva?), orez lipicios prăjit cu condimente…
În tot timpul cât am stat la aceste gazde, am încercat să interacționez cu fata gazdei, o fetiţă timidă, cu apărat dentar, foarte dulcică, dar cu abilități reduse de engleză (avea în jur 12 ani, mai avea timp să se perfecționeze)… Mi se părea că îi face plăcere să vorbim și asta mă bucura. Cred, însă, că cel mai mult s-a bucurat mama ei, pentru că a venit să îmi mulțumească că stau de vorbă cu fiica ei…
Ce fel de oameni veneau să stea la ele în casă fără să le bage în seamă? Cred că de vină era galezul, pentru că nici eu nu am știut la început cum să mă port cu ele datorită lui… dar nu mi-am lăsat bunul simț să fie inhibat și am încercat să fiu drăguță cu toți… În plus, după disperatele mele tentative eșuate de a stă cu o gazdă thailandeză, eram încântată că s-a întâmplat şi minunea asta înainte să plec din această țara aşa de neprimitoare… Se pare că atunci când renunți, soarta nu se dă bătută pentru tine, dacă țelul tău este altruist…
„Mama thai” mi-a mai spus și că fata ei vrea să călătorească așa cum fac eu acum, atunci când o să crească mare… Mamele recţioneaza lafel peste tot… Şi aceasta pare să fie foarte protectoare, poate puțin cam prea mult… Oricum, eu am încurajat-o pe fetiţă să își îmbunătățească cunoștințele de limba engleză – chiar dacă nu pleacă în lumea largă (și mie mi-ar fi frică de așa o mamă), o să îi folosească mai mult decât orice altceva ar putea ea învață la școală…
Cu o seară înainte, galezul și-a cerut scuze și m-a întrebat dacă e o problemă să stea cu mine în cameră și niște ruși (era o întrebare pusă în stilul britanic de extrem bun-simț, mai ales că eu apărusem pe nepusă masă la ei în casă)… Stăteam oarecum în aceeași cameră cu cuplul rus, separați de un panou din lemn…
Cum au apărut ruşii, cum au pus stăpânire pe întreagă casă… Abia m-au salutat… Tipul părea mai normal reușind să bânguie câte o frază către mine… Rusoaică era pe jumătate dezbrăcată tot timpul și din păcate nu arată bine, se purta arogant fără motiv cu toată lumea, nu saluta… ce să mai elaborez, era o ţărancă plină de ifose…
Mai târziu, „mama thai” a venit la mine să se plângă de manierele rusoaicei… Pentru că se întâmpla ceva cu baia (nu am prins exact ideea), i-a propus să folosească o altă baie decât cea pe care o folosea soțul ei… Tipa, din spusele thailandezei, s-a răstit la ea că nu vrea, că ea folosește aceeași baie ca soțul ei, indiferent de ce probleme ar fi… Chiar dacă ți se pare ciudat, dacă o gazdă te roagă ceva care nu e chiar așa o mare inconveniență pentru tine (cred că era la alt etaj), ar fi de bun simț să te conformezi… Thailandeza tuna și fulgera, fetele de la salon păreau să o cunoască și se amuzau pe sub mustăți…
Oricum, m-am simțit mai bine (mai puțin intrusivă în viața ei de familie) când mi-a spus că de mine îi place… că oameni ca mine e ok să primească, dar că o vrea pe rusoaică afară din casă. M-am amuzat să văd că l-a luat la rost pe soț căruia părea să ii pese cât de cât de data asta, deși nu foarte angajat în dispută…
În scurta discuție pe care o avusesem cu galezul, îmi explicase că își dorește să viziteze Rusia. Adevărul e că l-am văzut mult mai proactiv cu acești oaspeți decât cu mine în a le da direcții și recomadări… M-aș fi așteptat la mai mult de la el, dar poate că tuturor de prin țările capitaliste li se pare normal să își altereze comportamentul în funcție de cât de interesat este de ponoasele pe care le poate trage… Nu este anormal, dar m-aș aștepta la mai multă discreție… În România fusese și, deși nu eram foarte sigură de veridicitatea spuselor, se pare că îi plăcuse…
În ultima mea seară în Chiang Mai, am fost la târgul de duminică…
Am cumpărat câteva cadouri pentru următoarele gazde: brățări, semne de carte, un halat din mătase pentru care am negociat la sânge, pentru că nu țineam neapărat să îl am, dar ei voiau neapărat să vândă ceva…
Am luat și o orhidee pentru gazdă mea thailandeza – pe terasă văzusem multe orhidee și făcând o remarcă asupra acestui fapt am aflat că îi plăceau foarte mult și că le colecționa. Cum aveau de toate și nu eram deloc inspirată ce altceva aș fi putut să le ofer, am decis să mă adresez pasiunii lor. S-a bucurat (deși părea foarte surprinsă) și mi-au făcut cadou atât mama – o „pernuţa” de pus pe ochi pentru relaxare, impreganata cu uleiuri esențiale de levănțica, cât și fata – un cordon foarte haios cu buline… Foarte drăguț din partea lor… Aș fi vrut să nu se deranjeze, dar gestul nu putea să nu mă bucure și, după cum îmi oferiseră cadourile, un refuz cu siguranță le-ar fi jignit…
Și încă o zi s-a încheiat…
By AdN
0 Read MoreÎmi iau rămas bun de la gazde. A fost o experiență nouă, diferită și destul de consumatare de energie. Poate că mă consum eu prea mult și îmi păsa prea mult de cei din jur, dar măcar atât pot să fac pentru oamenii care mă ajută… Aveam o întâlnire cu cei de la compania de autobuze, pentru a mă colectă de unde stăteam. Servicii incluse, zic ei. Mi-a plăcut ideea, dar faptul că am fost așteptată în alt loc decât cel stabilit, mi-a creat stres suplimentar dis de dimineață.
Thailanda – PAI – CĂLĂTORIND ÎN GRUP
Îmi iau rămas bun de la gazde. A fost o experiență nouă, diferită și destul de consumatare de energie. Poate că mă consum eu prea mult și îmi păsa prea mult de cei din jur, dar măcar atât pot să fac pentru oamenii care mă ajută…
Aveam o întâlnire cu cei de la compania de autobuze, pentru a mă colectă de unde stăteam. Servicii incluse, zic ei. Mi-a plăcut ideea, dar faptul că am fost așteptată în alt loc decât cel stabilit, mi-a creat stres suplimentar dis de dimineață.
S-a rezolvat cu câteva telefoane cu compania de transport (bine că aveam număr de mobil thailandez). Ne-am lămurit, și după o întârziere de probabil jumătate de oră, am început să îi colectam și pe ceilalți într-o camionetă cu prelată. Fețe somnoroase își făceau apariția una câte una, urcând cu greu în spatele camionetei înalte, fără scăriță. Și Jacinta, englezoaică de origine indiană, a fost colectată la un moment dat. Am intrat în vorbă cu un alt călător de prin Marea Birtanie, încercând o interacțiune, având în vedere că urma o călătorie destul de lungă cu autobuzul. Nimeni nu părea foarte prietenos. Nu era ceva personal, era o dispoziție generală. Se discută doar cu partenerii de călătorie. Foarte plictisitor! De asta nu îmi plac excursiile organizate!
Evident, plecarea a fost întârziata. La început drumul a fost aglomerat. După o vreme a început să se mai elibereze, deși norii din depărtare mi se păreau amenințători pentru scurta mea excursie în nordul îndepărtat al Thailandei. Sper să nu plouă, mai ales având în vedere faptul că era în munți și se știa că era o zonă mai umedă decât restul Thailandei.
Pe drum am văzut diverse modalități de transport care mi s-au părut pitorești, iar peisajul care se deschidea arată promițător.
În Pai am ajuns spre sfârșitul amiezii. Părea un sătuc turistic în dealuri, nu munți, aşa cum mă aşteptam.
Majoritatea după-amiezii, spre înserate, am petrecut-o împreună cu Jacinta, căutând cazare. Era prima data când nu stăteam la o gazdă.
Deși în Chiang Mai primisem o informație de la un tip care practica și el CouchSurfing despre o potențială gazdă din Pai, am decis că nu este frumos să mă îndepărtez de grupul cu care venisem – Jacinta și australianca care ni se alăturase mai târziu.
Popor mai rău și mai prost la gândire economică decât thailandezii nu am întâlnit!
Cadrul era: 3 clienti spre sfârșitul zilei, fetele urmau să stea câteva nopți, eu nu trebuia să stau decât o noapte. Am încercat în multe locuri, dar nu vroiau să ieftinească camera pentru mine (ar fi trebuit să plătesc cât pentru o cameră dublă). Le-am explicat că pierd clienți (fetele care urmau să stea mai mult; în plus, oricum este spre sfârșitul zilei și șansele erau mici să umple cameră pe care aș fi luat-o eu, putând deci să lase la preț în avantajul lor). Nu numai că au refuzat, au făcut-o cu ură și dispreț. Câtă frustrare!
În prima parte în care am încercat era rustic, dar puțin cam prea sălbatic pentru mine. Erau niște căbănuțe pe malul râului, cocoțate pe niște picioroange (ce se întâmplă dacă se umflă răul?), în care nu aveai pat. Nu aveam sac de dormit și animalele intrau și ieșeau în voie din aceste colibe din paie. Nu aveam lumină curentă noaptea și dușurile erau comune. Într-adevăr, era un orășel mai hippy. Îmi place mie diferit și aproape de natură, dar nu înseamnă să ignorăm secolul în care ne aflăm.
Până la urmă, fetele au luat o cameră gen căbănuță și eu stăteam într-un fel de hambar. Nu era fantastic, dar mă descurcăm pentru o seară… Măcar aveam baia mea.
Am ieșit. Orașul era foarte turistic, mai turistic decât oricare al oraș din Thailanda în care fusesem.
Am fost la piața de noapte unde am mâncat câte ceva și am achiziționat niște brățări de picior pentru eventuale cadouri pentru gazde sau prieteni.
Ca peste tot in Thailanda, noaptea era destul de animată, cu mai multe baruri decât văzusem la un loc chiar și în Chiang Mai. Era destul de occidentalizată locația lucru care, pentru mine, îi tăia din farmec serios.
Ziua a fost o pierdere de timp, stând după fundul fetelor care nu aveau chef de nimic, în nici un caz de prea mult mers pe jos. Am mâncat, băut și cam atât…
În Chiang Mai, când le-am văzut pe fete discutând și călătorind împreună, trebuie să recunosc că am fost puțin geloasă. Eu călătoream singură deja de mai bine de 1 lună. Mi-ar fi plăcut să am puţină companie. După o zi de companie mi-am adus aminte de ce călătoresc singură.
Călătoritul cu altcineva implică atâtea sacrificii încât nu are sens: trebuie să te maleezi pe ceea ce își dorește cealaltă persoană, pierzând mult din ceea ce ai putea să descoperi, singur fiind; deciziile se iau foarte greu, pierzând mult timp și pe această parte, deci vizitând mai puțin; interacționezi mai ales cu cei din grupul tău, pierzând astfel o parte importantă din întreagă experiență a altei țări – oamenii săi (nu că mi-ar fi thailandezii prea simpatici); cheltuiești mult mai mulți bani, pentru că grupurile te îndeamnă la consum mai mult decât individul.
În principiu, trebuie să te potrivești foarte bine cu cel cu care călătorești ca experiența să fie cu adevărat plăcută.
Și, după câteva zile de interacționat cu Jacinta, deși nu îmi plăcea să trag astfel de concluzii atât de repede, am realizat cât de puțin îmi place. Era o fată plină de ea, egoistă, înțepată, cu pretenții de superioritate pentru că trăise în Anglia (cel puțin așa cred eu…). Era atât de diferită de oamenii din India pe care îi cunoscusem! Ce face o societate occidentală din oameni! Era complet opusul a tot ce apreciam eu la oameni și acest lucru era frustrant, atât pentru mine cât și pentru ea, pentru că nu puteam să nu reacționez la imaturitatea și egoismul ei…
Noaptea mi-am petrecut-o într-un pat (slavă domnului, cu plasă de țânțari) în mijlocul șoselei! Așa mă simțeam. Era un hambar, situat lângă un drum foarte traficat, al căror pereți erau făcuți din placaj și, în mare parte, doar plasă. În cameră erau furnici, din care unele erau roșii și mari. Toată noaptea am fost trezită de zgomote ciudate, m-am acoperit în spray anti-țânțari, am fost agasata sonor de mașini și trecători beți. Și culmea, pentru această experienţă am plătit prima mea cazare din excursia aceasta.
Orice revelație își are costul său, presupun. Pentru a-mi continua călătoria în cele mai bune condiții psihice, presupun că trebuia să trec și prin asta. Altfel, aș fi avut impresia eronantă că experiența mea ar fi fost mai bună dacă m-aș fi aciuiat vreunui grup pe care îl întâlneam pe drum cu aceeași destinație ca mine. În plus, am apreciat și mai mult CouchSurfingul și ospitalitatea gazdelor mele. Chiar îmi făceau excursia mult mai plăcută!
By AdN
0 Read MoreA doua zi dis de dimineață am reintrat în contact cu Pai-ul. Neinteresant… Ce era interesant acolo era că era aproape de multe atracții turistice naturale. Cel puțin așa se lăuda! Am închiriat un taxi cu fetele, negocierile mergând puțin mai bine decât cu cazarea. Drumul și împrejurările nu puteau să nu mă dezamăgească, când aș fi putut găsi locații și natură mai frumoasă în România. Suntem atât de fraieri că nu știm să ne punem în valoare natura (având o piață de cumpărători mult mai apropiată și bogată decât thailandezii), încât mă doare!
Thailanda – PAI – Around & Good Bye
A doua zi dis de dimineață am reintrat în contact cu Pai-ul. Neinteresant…
Ce era interesant acolo era că era aproape de multe atracții turistice naturale. Cel puțin așa se lăuda!
Am închiriat un taxi cu fetele, negocierile mergând puțin mai bine decât cu cazarea.
Drumul și împrejurările nu puteau să nu mă dezamăgească, când aș fi putut găsi locații și natură mai frumoasă în România. Suntem atât de fraieri că nu știm să ne punem în valoare natura (având o piață de cumpărători mult mai apropiată și bogată decât thailandezii), încât mă doare!
Thailand 13
Am ajuns la niște izvoare termale, nu am intrat în complex pentru că nu aveam costumele la noi și nici timp (trebuia să prind trenul mai târziu).
Am vizitat un pod neimpresionant, în jurul căreia s-a realizat o istorie de ai fi zis că au reclădit universul, nu un amărât de pod peste un râu în timpul unui război. Poate că sunt prea dură…
Pe drum am văzut căbănuțe din paie în construcție, ca cele în care aveam opțiunea să stăm cu o noapte înainte.
După un urcuș de 10 minute, rămasă fără răsuflare – văzând efectele lipsei de exercițiu fizic din cadrul mănăstirii și al unei nopți dormite iepurește – am ajuns și la preamăritul canion din apropierea orașului Pai.
La coborâre, am găsit, în mijlocul șoselei, fără potențiali clienți pe kilometri, o tarabă de înghețată nemotorizată. Cum ajunsese acolo? Unde stătea oare omul? Am cumpărat un cornet de înghețată manual realizată de thailandezul vânzător, cam apoasă, dar măcar rece. Deși ziua începuse cam înnorata, am avut noroc că nu a plouat cât am făcut scurta incursiune în zonă. Era defapt, extraordinar de cald! Bine că avea prelată taxiul asta pe care îl închiriasem!
Și ultima, am vizitat o cascadă – total neinteresanta că mărime sau frumuste, apa fiind nămoloasă. O altă mare atracție a zonei! Și când mă gândesc la ce minunății ascund munții noștrii! Singură realizare era că era mai răcoare acolo.
Ne-am întors și ne-am despărțit. M-am simțit sincer fericită să nu mă mai aflu în compania Jacintei. Expresia „mi s-a ridicat o piatră de pe inima” s-a aplicat și minții și sufletului, pe lângă celei de eliberare reală a tensiunii corpului… Ce înseamnă incompatibilitatea asta!
Drumul înapoi a fost lung, plin de ploaie (care nu părea să vrea să înceteze pentru mult timp… ce noroc am avut!). Cu toate astea, am ajuns în Chiang Mai cu mult timp înainte ca trenul de noapte să sosească.
Fiindu-mi foame și având mult timp liber, am ieșit din gară în căutare de ceva de mâncare. Am cumpărat fructe și alte gustări învelite în frunze de bambus. Am servit o supă de la o tarabă vizavi de gară, care s-a deschis destul de târziu. După ce am mâncat-o mi-am adus aminte de berea care a costat cât jumătate din biletul de tren, așa că am pornit în căutarea unui magazin de unde să iau o bere. Era destul de aproape de ora de plecare, dar am zis că am timp. Am cumpărat berea, după ce am așteptat la un rând cu oameni care nu mai terminau să se decidă, și când m-am uitat la ceas am văzut că nu aveam mai mult de 5 minute să ajung la tren.
Am alergat cu bagajele și mâncarea și berea după mine, ca atunci când am ajuns în gară să văd că trenul se pusese în mișcare deja. Conductorul de pe teren m-a văzut alergând spre tren și, spre uimirea mea, a oprit trenul că să mă urc eu în el. Mi s-a părut absolut fantastic! Incredibil! Singură data în istoria vieții mele când vreun mijloc de transport de aşa o mărime a fost oprit pentru mine.
În tren, în drum spre locul meu, uimirea se citea și pe fețele celorlalți călătorilor vestici. Cât de amuzant! Și ce bine totuși că s-a terminat cu bine! Trebuie să mă odihnesc cât de cât că mâine o să mă trezesc extrem de devreme (pe la 5) ca să cobor la Ayutthaya să vizitez orașul în ruine…
By AdN
0 Read MoreToată noaptea, în tren, m-am frământat îngrijorata că nu mă voi trezi la timp să cobor în Ayutthaya (A-iu-ti-a, cu accent pe ti). Totuși, această stare mi-a oferit timpul necesar contemplării ultimei părți din călătorie. Ce am realizat a fost că, deși nu a fost plăcută, a fost necesară pentru binele restului călătoriei mele – pacea sufletească este componenta esențială a savurării depline a oricărei activități. În plus, deși Thailanda îmi displace în atât de multe feluri, am realizat că aici imaginația mi-a prins viață destul de des. Sunt sigură că se datorează faptului că am avut mai mult timp să stau decât în India. Cât de dor îmi e de India și de oamenii de acolo!
Thailanda – AYUTTHAYA – Orasul Ruinelor – Partea I
Toată noaptea, în tren, m-am frământat îngrijorata că nu mă voi trezi la timp să cobor în Ayutthaya (A-iu-ti-a, cu accent pe ti).
Totuși, această stare mi-a oferit timpul necesar contemplării ultimei părți din călătorie. Ce am realizat a fost că, deși nu a fost plăcută, a fost necesară pentru binele restului călătoriei mele – pacea sufletească este componenta esențială a savurării depline a oricărei activități.
În plus, deși Thailanda îmi displace în atât de multe feluri, am realizat că aici imaginația mi-a prins viață destul de des. Sunt sigură că se datorează faptului că am avut mai mult timp să stau decât în India. Cât de dor îmi e de India și de oamenii de acolo!
Trenul a întârziat, ca și la dus, dar mai bine așa. Am coborât din tren, mai obosită decât cu o seară înainte, la 6 dimineață. Soarele abia răsărise și roua se simțea în aer…
Gazdă mea din Bangkok îmi spusese că cel mai bine ar fi să închiriez o bicileta pentru a vizită Ayutthaya, capitală regatului Siam, unul din cele mai mari orașe din lume în jurul anilor 1700, comparat că bogăție cu Parisul.
Oricum, nu eram atât de sigură pe mine încât să mă aventurez pe bicicletă în ce mi se părea un trafic nebun (în Thailanda în general, nu neapărat în Ayutthaya). În plus, totul era închis când ajunsesem eu, inclusiv locurile de închiriere al bicicletelor. Mi-a fost greu să mă decid ce să fac întâi și în ce direcție s-o apuc. Cu greu am găsit o hartă în gară. Am aflat unde e centrul de informații, dar se deschidea cam în 3 ore.
Am luat-o pe jos înspre ceea ce credeam a fi centrul vechi, pentru că, așa cum mi s-a întâmplat de fiecare dată în Thailanda, localnicii erau și aici extrem de opaci și neprietenoși.
Pe drum, iar ca de obicei în Thailanda, am fost agasată constant de fiecare conducător de tuk-tuk pe lângă care treceam. Aici, totuși, poate datorită orei neobișnuit de timpurii pentru turiști, reacția unui conducător de tuk-tuk care a tot negociat cu mine de unul singur de îmi era milă de el, a fost mai degrabă de uimire decât de orice altceva. În țara asta pare să le fie greu să înțeleagă de ce ar vrea cineva să meargă pe jos.
Mie chiar îmi place să merg pe jos, dar în excursia asta am descoperit că o mare parte din plăcerea mersului pe jos este datorată faptului că pot fi cu gândurile mele. În India și Thailanda acest lucru nu este atât de ușor de realizat… Oricum, pentru prima dată în Thailanda cu un șofer de tuk-tuk, nu am mai simțit agresivitatea exacerbată și m-am bucurat de experienţă… Un început promițător…
Toată dimineață m-am plimbat prin centrul istoric – un parc în care la fiecare pas descopereai câte un templu în ruină.
Orașul s-a dezvoltat în jurul ruinelor, lucru care îi dădea un farmec aparte și îmi transmitea mesajul că acest loc este sacru pentru localnici. Ulterior am aflat că, așa cum este peste tot, corupția își spunea cuvântul și, datorită presiunilor financiare, s-au acordat permisii de construcție a unor clădiri înalte în apropierea parcului, lucru care a determinat UNESCO să amenințe cu scoaterea acestui sit din patrimoniul său dacă nu se vor lua măsuri imediate.
Datorită faptului că am fost prima acolo, plimbarea printre ruine a fost magică. Am simțit mult mai multă spiritualitate decât în templele locuite de călugări. Trist că inversul lui „Omul sfințește locul” este mai degrabă adevărat şi în acest loc.
Aici am făcut cele mai multe poze din tot ce am vizitat în Thailanda. Unele locuri chiar inspiră!
By AdN
0 Read More