Pornesc spre magazin. De acolo, mergem acasă. Mama gătește. Face roti, niște pâinici ca niște lipii, dar mult mai mici… Sunt mereu fascinată de tehnici de brutarie… Aluatul e deja făcut din făină cu apa, cine știe ce făină specială – nu am înțeles exact. Mama ia o mică bucățica de aluat, o întinde într-un cerc cu un făcăleț și o așează pe o plită încinsă. O întoarce și apasă cu o bucată de cârpă (curată, am verificat) pe pâinică și asta se umflă!!! India – „simply incredible!” Mâncăm… foarte bun!!! Sunt îndrăgostită de mâncarea indiană… Și acum înțeleg diferență dintre mâncarea din restaurantele din România și cea din India. Prima era veche. Când este proaspătă, oricâte condimente ar fi în mâncarea indiană, aceastea nu îmi fac rău… Așa o explozie de arome nu am mai întâlnit în nici o altă bucătărie!
JAIPUR: ULTIMA ZI
Pornesc spre magazin. De acolo, mergem acasă. Mama gătește. Face roti, niște pâinici ca niște lipii, dar mult mai mici… Sunt mereu fascinată de tehnici de brutarie… Aluatul e deja făcut din făină cu apa, cine știe ce făină specială – nu am înțeles exact. Mama ia o mică bucățica de aluat, o întinde într-un cerc cu un făcăleț și o așează pe o plită încinsă. O întoarce și apasă cu o bucată de cârpă (curată, am verificat) pe pâinică și asta se umflă!!! India – „simply incredible!”
Mâncăm… foarte bun!!! Sunt îndrăgostită de mâncarea indiană… Și acum înțeleg diferență dintre mâncarea din restaurantele din România și cea din India. Prima era veche. Când este proaspătă, oricâte condimente ar fi în mâncarea indiană, aceastea nu îmi fac rău… Așa o explozie de arome nu am mai întâlnit în nici o altă bucătărie!
În drum spre magazin, aud mai multe despre afacerile de familie. Au o fabrică de textile și una de mobilă. Sunt mpresioanata. Mi se propune să vizităm fabrică de mobilă… Fac intarsii de scoică în marmură… Sunt lafel de frumoase că cele pe care le-am văzut la Amber Palace! Ceea ce face acest om este artă… Și toți sunt foarte modești… Sunt mută de admirație și invidie…
Înapoi la magazin probez un sari. Băieții mă ajută să îl probez, eu nu am nici cea mai mică idee cum ar trebui purtat… Nu îmi dau seamă cum se descurcă femeile indiene să nu le cadă bucată asta lungă și înfășură de material de pe ele. Arăt destul de bine. Bollywood-ul mă așteaptă! La intoarcere… mai trebuie să am puțină rabdare…
Pe înserate, când termină gazdă mea treabă, îmi propune să mă ducă la Templul Maimuțelor. Pe drum, printr-o zonă împădurită (nu știu de ce nu m-am gândit la India ca la un loc împădurit… cel puțin nu în afară de zonă de nord pe care nu o aveam în plan), vorbim de zeități. Maimuța este foarte importantă în cultura indiană. Ajungem acolo destul de târziu, aproape să se închidă, îndeajuns de târziu ca lumina să nu fie suficientă pentru a face poze bune…
Maimuțele mi s-au părut dintotdeauna rele… Ajungând acolo, cumpărăm o pungă cu alune… maimuțele, fiind spre sfârșitul zilei, sunt satule… se pare că au avut destui vizitatori… și totuși, iau alunele pe care le dăruim, dar le aruncă pe jos… o maimuța vine foarte hotărâtă și îmi smulge pungă din mână… toate alunele cad pe jos… foarte obraznice! Plecăm mai departe, destul de atenți, pentru că animăluțele astea sunt în număr extrem de mare aici și scot niște zgomote foarte ameninţătoare… Cine știe care e gestul greșit pe care nu trebuie să-l facem… Nu mă simt foarte în largul meu, dar locația e fascinantă… între stânci, un templu, bazine făcute de om, multe maimuțe gălăgioase…
Ne întoarcem în oraș și mergem să mănânc, pentru prima oară în viață mea, tandoori chicken… Comandăm un pui… Mă îngrozesc… după ce nu mai mâncasem mult de atâtea zile, stomacul mi se micşorase… gazdă mea mă liniștește că nu e mare lucru, și adevărul e că se întorc cu ceva de mărimea unui porumbel… Măncăm… Absolut delicios!!! Neașteptat de bun!!!
Indienii din restaurant se uită la mine și par să vorbească despre mine fără să se ascundă… Vor să apară în pozele mele… Eu nu știu cum să fug din poze și oamenii ăștia vor să fie în toate pozele. Mă amuză!
Acasă este o întâlnire de familie. Multe rude împreună. Fac cunoștință cu toți și stau să fac puțină conversație, atât cât simt că nu sunt intrusivă și nici sălbatică. Au un cățeluș, care nu se oprește din lătrat la mine. Nu înțeleg ce se întâmplă. Câinii mă plac mereu. Fac conversație cu el, încerc să îl îmbunez. Nimic nu funcționează. Nu e obișnuit cu oamenii că mine… oare și câinii discriminează aici?
Ultima seară s-a încheiat…
Deja îmi este dor de noii mei prieteni…
ÎNTRE JAIPUR ȘI AGRA
Ultima dimineață în Jaipur. Cum să îmi iau rămas bun de la gazdele mele?
Am câteva cadouri, aduse din țară. Nimic din ce aș putea să le dau nu ar compensa cu recunoștință pe care o am pentru acești oameni care, deși nu mă cunoșteau, m-au ajutat cu tot ce aș fi avut nevoie înainte să le-o cer. Au fost mai receptivi la mine decât majoritatea cunoștințelor mele. Oamenii ăștia m-au primit necondiționat în casa lor, la masa lor, în orașul lor. Au încercat să îmi facă experiența memorabilă, fără să ceară sau să aștepte ceva în schimb. Asta da ospitalitate!
Le dau cadourile. Sunt cea mai entuziasmată de o vază decorativă cu motive tradiționale românești, de culoare roșie – culoare de bun augur în India, defapt în toată Asia – și cu detalii aurii. Păr să fie emoționați și încântați și ei de despărțire și cadouri. Din câte am înțeles, mai primiseră alți CouchSurferi înaintea mea, deci ar trebuit să aibă mai multă experiență decât mine.
Prima mea experiență de CouchSurfing s-a încheiat. Sunt entuziasmată. Încerc să citesc din orice mică reacție dacă ceea ce îmi spune bunul simț este de ajuns. Nu vreau să greșesc cu nimic față de acești oameni a căror bunătate m-a copleșit.
Nici nu știu când dispăruse și reapăruse mama familiei, dar îmi întinde la rândul ei un cadou. Sunt copleșită! Nu pot să primesc!
Dar știu că nici să refuz nu e frumos. Când mi se refuză un dar în România, chiar din bun simț, sentimentele mele sunt mixte: îmi închipui că poate consideră că nu e îndeajuns de frumos, sau poate chiar nu îl vor.
Le-am luat exemplul. Au fost foarte modești și recunoscători când au primit cadourile de la mine. Mă uit la cadoul meu și le mulțumesc, aproape să îmi dea lacrimi în ochi. Sunt niște cercei de argint cu o piatră violet. Îi ador. Sunt simpli, dar îi ador. Simt că o să-i port cu mare plăcere. Nu știu dacă i-aș fi ales singură, dar sunt perfecți. Îi pun la ureche și îmi stau foarte bine. Gazdele mele sunt foarte încântate de cât de entuziasmată sunt de cadoul lor. Un dar dat din inimă, care aduce bucurie, aduce și mai multă bucurie celui ce dăruiește… Ce amintire minunată!
Jaipurul este cunoscut pentru lucrul cu argintul. Și aflu acum, cu o oră inante să trebuiască să prind trenul…
E destul de devreme în dimineață. Nu am apucat să mă odihnesc cum trebuie de când am plecat de acasă. Oboseală se acumulează. Gazdele mele îmi recomandaseră să iau cușetă în tren.
Sunt dusă la gară. Servicii complete! Am fost răsfățată și o știu. Nu am așteptări pentru experiențele viitoare. Îmi păstrez mintea deschisă pentru că știu că oamenii sunt diferiți chiar și în cadrul aceleași nații. Acum mă aflu într-un mediu complet strain…
În tren sunt copleșită de tristețe. Nu vreau să plec de aici. Oare ce o să mă aștepte în viitor? Știu că am fost foarte norocoasă. Sunt foarte emotivă, poate și din cauza oboselii. În tren, cușeta este defapt un pat de tren comparativ cu cele din România, numai că este așezat de-a lungul pereților (al meu în dreptul ferestrei) într-un vagon lung. Toate sunt despărțite de holul pe care se vântura lumea cu perdele. Dar este curat. Am și pernă și pătură. Mi se recomandase cel mai bun loc, lângă fereastră. Celelalte nu aveau deloc lumina. Puteam să văd și peisajul, sau puteam să dorm, orice voiam puteam să fac.
Nu era o dimineață prea frumoasă. Soarele nu răsărise încă peste dealurile dimprejur și aerul era pâclos… poate smog…
Tot drumul până la Agra am fost extrem de tristă. Nu m-am odihnit prea mult, dar nu am putut nici să mă gândesc la planuri viitoare. A fost o călătorie destul de chinuitoare. Deși pe hol se auzeau turiști vorbind engleză, m-am bucurat de intimitatea oferită de perdeau trasă și am stat întinsă încercând să mă relaxez și să îmi odihnesc trupul hăituit.
By AdN
0
