Cele două săptămâni de preaviz au trecut destul de greu. Pregătirile nu le-am prea simțit. Emoțiile există, dar nu sunt exagerate. Familia e mai emoționată decât mine, dar s-au obișnuit cu ideea. În plus, am fost plecată de acasă de multe ori – ce e drept nu așa, singură și atât de departe, într-un mediu atât de diferit – dar e decizia mea și mă bucur că mă susțin să îmi trăiesc visele. Ca mulți alții, mă invidiază puțin. Am vorbit cu o tipă din Dubai să mă primească pentru o noapte. Mi-a spus că e ok, dar ultima oară când am contactat-o, nu mi-a răspuns. Nu mi-a răspuns pentru multe zile. Am scris la multă altă lume, dar nimeni altcineva nu a răspuns, așa că e ori ea ori o noapte pe străzile luminate ale Dubaiului. Totuși, poate îmi răspunde până aterizează avionul. Oricum, mă mai gândesc eu pe drum dacă mă opresc și acum în Dubai sau doar la întoarcere. Nu e un sfârșit de lume oricum ar fi. Deși aș prefera ca lumea să fie serioasă… ar face viața mult mai usoară…
PRIMUL PAS E CEL MAI GREU
Cele două săptămâni de preaviz au trecut destul de greu. Pregătirile nu le-am prea simțit.
Emoțiile există, dar nu sunt exagerate. Familia e mai emoționată decât mine, dar s-au obișnuit cu ideea. În plus, am fost plecată de acasă de multe ori – ce e drept nu așa, singură și atât de departe, într-un mediu atât de diferit – dar e decizia mea și mă bucur că mă susțin să îmi trăiesc visele. Ca mulți alții, mă invidiază puțin.
Am vorbit cu o tipă din Dubai să mă primească pentru o noapte. Mi-a spus că e ok, dar ultima oară când am contactat-o, nu mi-a răspuns. Nu mi-a răspuns pentru multe zile. Am scris la multă altă lume, dar nimeni altcineva nu a răspuns, așa că e ori ea ori o noapte pe străzile luminate ale Dubaiului. Totuși, poate îmi răspunde până aterizează avionul. Oricum, mă mai gândesc eu pe drum dacă mă opresc și acum în Dubai sau doar la întoarcere. Nu e un sfârșit de lume oricum ar fi. Deși aș prefera ca lumea să fie serioasă… ar face viața mult mai usoară…
În Jaipur am deja gazde cu care păstrez un contact constant. Par serioase. Mă bazez pe ei.
A sosit ziua plecării. Ai mei mă duc la aeroport. Biletul până în Dubai l-am luat cu ajutorul unui prieten care e căpitan la Tarom. Biletul fiind puțin mai ieftin (aflu acum că asta înseamnă că e „fara prioritate”), mi se spune că nu se știe dacă există loc și pentru mine la acel zbor. Dacă nu există, următorul este peste 2 zile (informație pe care am scos-o cu cleștele din gura funcționarilor). Dar am bilet de legătură într-o zi! Mi se năruiesc toate planurile! Nu îmi permit așa ceva!!! Primesc înapoi ridicări de umeri și indiferență maximă. Cât de frustrant! Îl sun pe prietenul meu, mă liniștește că în cel mai rău caz stau cu piloţii. Mă face să râd… Ce cool ar fi! Sper să nu mai fie locuri!
Dă un telefon și s-a rezolvat. Un tip cât un munte apare din spate și îmi face semn să mă duc. Îmi dau bilet cu loc. Mă liniștesc și la fel și ai mei. Pfiu!!! Sper să nu fie unul din cele 3 necazuri de care se spune că vin impreună… Sper că nu trebuie să am așa emoții la fiecare stadiu important al călătoriei!
Plec nu numai pentru aventură, nu numai pentru a-mi îndeplini unul din visurile vieții, plec pentru a ieși dintr-un mediu care mă sufocă, plec pentru a-mi da șansa să mă schimb și să evoluez… și plec pentru că mă simt singură. Și, cât de ciudat… acum, mulți din prietenii cărora le-am cerut atenția de prea multe ori fără să o primesc, acum când plec, simt că sunt alături de mine… Nu mă mai simt singură… E un sentiment bun, păcat că nu îl simt când am nevoie de el mai mult. Oricum, e bine și acum…
Zborul cu avionul nu este palpitant. Spre sfârșit intru în vorbă cu vecina mea, o profesoară de engleză în Dubai. O întreb ce e de văzut, ce e interesant. Răspunsul mă uimește: malluri!!! MALLuri?!? Nu îmi vine să cred! Și, dacă îmi place arhitectură, clădirile sunt interesante… Mă mai liniștesc. Asta văzusem și eu în nenumărate documentare. Și îmi place arhitectura foarte mult. Dar totuși, atracțiile sunt mallurile?!? Ok, acvarii gigantice și pârtii de ski închise în malluri, dar totuși!!! Și este o așa mare atracție turistică! Lumea și ciudățeniile ei! Gusturile nu se discută.
Îi povestesc puțin despre aventură la care m-am îmbarcat și îi spun gândurile mele legate de posibilitatea de a-mi petrece noaptea pe străzi, în cazinouri, cluburi… mă aștept să fie multe lumini, doar suntem în Dubai! Atunci, îmi povestește cum e defapt viața în Dubai, cât de plictisită este, cum nu este absolut deloc indicat să merg pe străzi, mai ales fiind femeie, cum autoritățile nici nu o să mă lase să intru în țară dacă nu am un hotel… Hmm… Ce enervante sunt restricțiile astea!
Aterizăm. Ne urăm succes. Ea își vede de drum. Pentru mine este foarte târziu și sunt foarte obosită. Trebuie să decid ce să fac, însă. Văd internet gratuit, dar e coadă. Dacă aș fi avut laptopul cu mine, aș fi avut wireless, dar să mai am și grija lui ar fi fost prea mult.
Sunt mult prea zăpăcită și am și probleme cu spatele, așa că e bine ca bagajul meu să fie cât mai ușor. Am un rucsac și un troley. Da, o decizie interesantă, dar chiar nu îmi pot închipui cum aș putea să căr greutăți mai mari cu spatele meu.
By AdN
0
