Reușesc să găsesc drumul înapoi fără prea mare efort și fără să am o hartă. O grijă mi s-a ridicat de pe inimă. Mă întâlnesc cu „şoferul meu” mai devreme decât stabilisem. Am zis să încerc, că nu mai aveam ce să fac la Taj. Străbătusem de două ori toate clădirile și grădina. Ne pregătim de drum și, puțin înainte de plecare, lângă șofer, sare un băiat slăbuț și înalt. Mă întreabă dacă mă deranjează dacă ne însoțește și el. Nu mă deranjează, am și eu cu cine să vorbesc mai mult. Cu șoferul mă descurc (engleză lui nu e prea bună), dar nu perfect. Îi spune unchi șoferului, dar defapt nu au nici un grad de rudenie. Sunt apropiați de respect reciproc. S-au ajutat unul pe altul și se îndrăgesc ca pe familie. Și băiatul este tot conducător de riksha. Trecem un pod foarte dărăpănat și, după un urcuș destul de abrupt, ajungem peste răul Yamuna, pe un deal ce arată ca o livadă într-o grădină, situat vizavi de Taj Mahal.
La revedere Taj Mahaj & Bine te-am gasit New Delhi
Taj Mahal (2)
Reușesc să găsesc drumul înapoi fără prea mare efort și fără să am o hartă. O grijă mi s-a ridicat de pe inimă. Mă întâlnesc cu „şoferul meu” mai devreme decât stabilisem. Am zis să încerc, că nu mai aveam ce să fac la Taj. Străbătusem de două ori toate clădirile și grădina. Ne pregătim de drum și, puțin înainte de plecare, lângă șofer, sare un băiat slăbuț și înalt. Mă întreabă dacă mă deranjează dacă ne însoțește și el. Nu mă deranjează, am și eu cu cine să vorbesc mai mult. Cu șoferul mă descurc (engleză lui nu e prea bună), dar nu perfect. Îi spune unchi șoferului, dar defapt nu au nici un grad de rudenie. Sunt apropiați de respect reciproc. S-au ajutat unul pe altul și se îndrăgesc ca pe familie. Și băiatul este tot conducător de riksha. Trecem un pod foarte dărăpănat și, după un urcuș destul de abrupt, ajungem peste răul Yamuna, pe un deal ce arată ca o livadă într-o grădină, situat vizavi de Taj Mahal.
Deși ar fi trebuit să treacă sezonul musonului, albia râului era secată. Îmi pare rău pentru oamenii ăștia. Atât cât mi-am lăsat mintea să analizeze fără interferențe, nu am simțit din partea lor decât o dorință de a trăi în pace cu toți semenii lor, indiferent de unde vin sau ce culoare au. Cât au suferit de-a lungul istoriei și totuși sunt capabili de atâta mărinimi.
Dacă aș discută cu prietenul meu cel mai bun mi-ar reaminti de nenumăratele conflicte interne prin care au trecut, pasionat de geopolitică fiind, deci presupun că lucrurile nu sunt chiar atât de simple pe cât le văd eu acum. Dar eu nu am simțit nimic care să îmi arate vreo atracție spre violenţă a acestui popor.
Apusul, dacă aș fi avut noroc, ar fi putut fi fascinant. Smogul și albia uscată nu mă ajută. Mă bucur de compania celor două noi cunoștințe pe care le-am făcut. Sunt recunoscătoare pentru norocul pe care îl am până acum.
Drumul spre gară este un coșmar. Pe pod abia ne mișcăm. Pot să văd răul printre stinghiile ce îl formează. Îmi este groază. Nu știu cum de nu sunt accidente în fiecare clipă. Nu am văzut nici unul.
Mai e foarte puțin timp până când pleacă trenul spre New Delhi. Nu se poate să îl pierd!!! Următorul o să facă mult mai multe ore până în Delhi (cred că ajunge a două zi dimineață acolo)…
ÎNTRE AGRA ȘI NEW DELHI
Ajungem la gară la timp. Am scăpat de o grijă! Acum să mai îmi recuperez și bagajul!!!
Îmi iau rămas bun de la șoferul meu. Nu îmi pare rău că l-am angajat pentru o zi. A fost o experiență unică. Cine știe dacă voi mai avea vreodată un șofer dedicat doar mie. Și, mai ales, știu că banii pe care i-a primit de la mine îi va asigură familiei mâncarea pentru mai multe zile. Mă bucură sincer acest lucru.
În această țara găsesc un lucru absolut încântător. Deși se negociază foarte serios inițial, după ce se bate palma, serviciile sunt oferite cu cea mai mare plăcere. Chiar ți se oferă lucruri care nu au fost negociate, sfaturi, bună-voința, totul doar pentru că vor să te simți bine. În România, chiar dacă stabilești ceva cu taximentristul, se face totul în doi peri (trebuind să îi asculți tu muzică proastă și frustrările și să te rogi să scapi întreg din toate smuciturile pe care fără îndoială trebuie să le înduri) și, la final, se încearcă o renegociere.
Seară se apropie. Mă îndrept curioasă spre locul unde mi-am lăsat bagajul. O să-l găsesc? Oare au umblat prin el? Ajung, înmânez bucată de hârtie de care am avut grijă cu religiozitate. Bagajul meu este acolo. Nu știu de ce durează atât de mult să se lămurească care este și să mă lase să-l iau. Îl dau jos singură. Ar fi fost drăguț să mă ajute cineva. Mă întreb de ce nu mă ajută nimeni. Văd că nimic nu a fost atins. Poate că asta era ideea. Nu m-au ajutat să îl urc sau să îl cobor pentru că nu au vrut să cred că îi interesează. Oricum, sunt fericită. Sunt reîntregită cu posesiunile pe care cu greu le-am ales să mă deservească pe parcursul aceastei călătorii…
Din nou peste pasarele, de data asta, într-o altă direcție, unde există aranjamente pentru troley. Sunt surprinsă. Sunt mai tari decât în România! Mă așez pe un scaun, obosită, după o zi nu foarte fericită, dar departe de rea. Și, atunci, am ocazia să am o revelație (nu nouă, dar importantă) pe care să o surprind și într-o poză.
Destinele noastre sunt interconectate, indiferent de rasă sau culoare, nivel social sau financiar. Dacă universul decide să lucreze împotrivă noastră, ne afectează pe toți, fără discriminări. Și totuși, e uimitor cum acest univers ne permite să evoluăm atât de încet, cum acest univers ne iartă lentoarea, mai ales când îl rănește și, mai ales când știe că am realizat că îl rănește și totuși, nu facem nimic pentru a îl ajută sau a ne ajuta…
Drumul până la New Delhi a fost scurt și a inclus și, uimitor, o cină. Mi-a plăcut mâncarea de 10 ori mai mult decât orice mâncare de avion am mâncat. Am avut chiar și desert – înghețată indiană, foarte lăptoasă, foarte gustoasă. Prima mea înghețată indiană. După masă mi-a luat ceva timp ca să diger, nu numai mâncarea, dar și toate aventurile din ultimele zile. Am cheltuit mai puțin de 25 de euro astăzi, incluzând un șofer, o masă, și un punct turistic cunoscut la nivel mondial.
La scurt timp după ce am terminat de mâncat, pe masă pe care nu demult se afla tava cu mâncare, a apărut o familie de gândaci. În țara asta sunt o cu totul altă persoană. Nu îmi provoacă scârbă, nu mă îngrijorează.. Nu mă mai recunosc… Și, totuși, în această țara, mă regăsesc pe mine însămi… Persoană pe care o caut cu atâta greutate oriunde altundeva, aici iese la iveală fără efort… Am mai spus asta deja, nu? O simt atât de puternic, însă… Și, de fiecare data, mă surprinde!
By AdN
0
