Ajunsă în față Taj-ului, dau să-mi cumpăr bilet. Există o fereastră pentru străini și una pentru indieni. Pentru străini, prețul e mult mai mare. Este aproape dublu față de cât îl plătesc pe șofer pentru o zi. Sper că banii ăștia să ajungă înapoi în societate, cumva… Sper să se justifice cumva… M-aș fi supărat mai mult într-o altă țara, dar aici apreciez că li se acordă șanse localnicilor să își cunoască cultură. Cam exagerează cu prețul pentru străini, dar este un punct turistic major… Auzisem într-un documentar că pentru ca impactul să fie mai mare, să nu privesc Taj Mahalul decât după ce trec de poartă interioară. Trec prin prima curte cu mare interes. Foarte mulți turiști.
Taj Mahal – impresii..
Ajunsă în față Taj-ului, dau să-mi cumpăr bilet. Există o fereastră pentru străini și una pentru indieni. Pentru străini, prețul e mult mai mare. Este aproape dublu față de cât îl plătesc pe șofer pentru o zi. Sper că banii ăștia să ajungă înapoi în societate, cumva… Sper să se justifice cumva…
M-aș fi supărat mai mult într-o altă țara, dar aici apreciez că li se acordă șanse localnicilor să își cunoască cultură. Cam exagerează cu prețul pentru străini, dar este un punct turistic major…
Auzisem într-un documentar că pentru ca impactul să fie mai mare, să nu privesc Taj Mahalul decât după ce trec de poartă interioară. Trec prin prima curte cu mare interes. Foarte mulți turiști.
Ajung la poartă interioară. Nu îmi ridic ochii decât după ce trec poartă. Nu este impactul pe care îl așteptăm. Este mult mai mic decât mă așteptăm. Ador albul… îmi place puritatea marmurei… dar sunt puțin dezamăgită…
Atmosferă e coruptă. Sunt mult prea mulți turiști, mult prea multă lume interesată de propria persoană. Nu simt sacralitatea locului… Spiritul acestui loc este sufocat și așa mă simt și eu. Încerc să mă adaptez. Fac câteva poze. Nu mă grăbesc spre Taj. Îmi iau timp, mă uit în jur. Sunt foarte mulți oameni din Israel aici. (Foarte interesant că am identificat această nație că fiind predominantă printre turiști.)
Continui încet drumul spre Taj, atentă la modificările de perspective, etc. Nu am vrut nici un ghid. Nu am nici o carte din care să citesc. Nu călătoresc cu ghid niciodată. Cum ajung într-un oraș, prima oprire este la un centru turistic de unde primesc informații pentru fiecare atracție care mă interesează și despre ce ar fi de văzut în acel oraș. India e „simply different” şi din acest punct de vedere – nu găsesc nimic. Mi-ar fi prins bine un ghid.
Văd un turist. Arată a american. E singur, așa că intru în vorba cu el. Are un „Lonely Planet”. Nu mi-au plăcut niciodată. Umblii cu kilograme după tine, în cea mai mare parte informații pe care nu o să le folosești niciodată, și când vrei să citești despre un obiectiv, găsești două rânduri. Total nesatisfăcător…
Îl întreb ce informații are despre Taj. Preferă să mi-l împrumute. Îmi cer scuze pentru deranj, și că să îmi arate că nu îi păsa, îmi rupe pagina cu informațiile despre Agra. Este foarte limitată informația, oricum. Nu stăpânește foamea mea de cunoaștere absolut deloc. Profit de el că să îmi facă niște poze. Îi fac și lui niște poze. Azi se pare că îmi era predestinat să mă intanesc cu americani. Și tovarășul meu de la prânz era tot american. Asta pare mai puțin carismatic sau inteligent decât celalat, dar asta e.
Nu știam la ce să mă aștept și nici nu voiam să vizitez altceva în Agra, așa că stabilisem întâlnirea cu șoferul meu peste destule ore. Nu am ce să fac aici atât de mult, așa că apreciez compania.
Am fost mereu curioasă în ceea ce privește modul de a vedea lumea a oamenilor din jur. Nu știu dacă are a face cu carențele comunicării, dar impresia pe care o am de câte ori încerc să văd lumea prin ochii altora este că sunt foarte puțini cei care își dau silința să vadă mai departe de aparenţe…
Americanul face poze unui grup de copii indieni și, pentru prima oară pe ziua asta, inima îmi zâmbește când îi văd pe acești copii bucurându-se să își vadă imaginea pe ecranul aparatului foto digital. Micile lucruri care bucură inima…
Ne despărțim, el trebuie să își vadă de drum, eu mai am ceva timp de pierdut. Mă duc la umbră unui copac și încerc să abordez noi unghiuri de pozat. Nu sunt inspirată azi. Mediatizarea unui loc îi tăie foarte mult din farmec pentru mine.
Vizitez mausoleul unde sunt îngropați Mumtaz Mahal și Shah Jahan. Defapt, mormintele lor se află mult sub nivelul la care ne aflăm, pentru a nu fi deranjați. Și într-adevăr, este un vacarm de nedescris. Te-ai aștepta ca lumea să încerce să simtă eternitatea dragostei pe care o reprezintă povestea celor doi.
Un gardian țipă la toți că nu se pot face poze… Nici nu înțeleg de ce… Nu este atât de diferit de restul. Îmi place stilul mughal (combinație de bun gust de influențe persane, islamice și indiene).
Întotdeauna mi-au plăcut influențele arăbești arhitecturale și cred că pot fi îmbinate foarte frumos cu multe alte stiluri… Și, cu toate astea, nu mă simt în largul meu de câte ori vizitez o moschee, oriunde mă aflu în lume…
Sufletul îmi e trist. În față monumentul ridicat în slavă dragostei, eu sunt tristă. Acest lăcaș este clar menit să fie vizitat în compania persoanei iubite…
By AdN
0
