Ajunsă în Agra, singură, mă simt puțin pierdută. Nu știu ce să fac…. Am două bagaje. Nu pot să le căr tot timpul după mine. Cine știe dacă au loc pentru lăsat bagaje la Taj Mahal? Și, dacă nu au, ce să fac atunci? Gară este sub orice critică… dărăpănată și urât mirositoare. Că să ajung la ieșire, trebuie să trec pe o pasarelă. Îmi car bagajele în susul și în josul a mult prea multe scări. Sunt deja terminată fizic, și ziua abia a început. Întreb în stânga și în dreaptă dacă pot lasă bagajul undeva. Sunt direcționată într-o laterală a gării, peste niște șine de tren dărăpănate, cu multe figuri dubioase în jur, foarte curioase la vederea mea. Nu îmi place deloc… Ajung la un fel de hambar cu niște rafturi și multe bagaje urâte. Eu am un troley foarte colorat, animal print cu alb și negru, Reebok. Mă gândisem din țară că nu vreau să atrag atenția prea mult, dar îmi plăcuse prea mult ca să nu îl achiziționez. Avea multe compartimente. Era foarte practic, ce e drept. Măcar atât…
Agra & minunea Taj Mahal
Ajunsă în Agra, singură, mă simt puțin pierdută. Nu știu ce să fac…. Am două bagaje. Nu pot să le căr tot timpul după mine. Cine știe dacă au loc pentru lăsat bagaje la Taj Mahal? Și, dacă nu au, ce să fac atunci?
Gară este sub orice critică… dărăpănată și urât mirositoare. Că să ajung la ieșire, trebuie să trec pe o pasarelă. Îmi car bagajele în susul și în josul a mult prea multe scări. Sunt deja terminată fizic, și ziua abia a început. Întreb în stânga și în dreaptă dacă pot lasă bagajul undeva. Sunt direcționată într-o laterală a gării, peste niște șine de tren dărăpănate, cu multe figuri dubioase în jur, foarte curioase la vederea mea. Nu îmi place deloc… Ajung la un fel de hambar cu niște rafturi și multe bagaje urâte. Eu am un troley foarte colorat, animal print cu alb și negru, Reebok. Mă gândisem din țară că nu vreau să atrag atenția prea mult, dar îmi plăcuse prea mult ca să nu îl achiziționez. Avea multe compartimente. Era foarte practic, ce e drept. Măcar atât…
Mi se spune cât costă depozitarea bagajului pe o zi – extrem de puțin – lucru care mă îngrijorează. Asta e, dacă îmi fură toate hainele, nu e sfârșitul lumii. Sunt șanse de 50% să îmi găsesc bagajul, după cum arată locul ăsta. Bine că mi-am rearanjat din tren toate lucrurile de preț în rucsac, ca să le car cu mine. Aici nu aș fi avut deloc intimitate pentru o astfel de activitate.
Mi se arată un loc unde să îmi așez bagajul. Mă chinui singură să îmi ridic bagajul de 17kg pe un raft destul de înalt. Mi se da un bilet cum că am achitat și se scrie cu cretă pe bagajul meu numărul de eliberare. Mi se spune să nu pierd biletul, că altfel nu mi se va da bagajul înapoi. Ce stres! Eu și hârtiile nu suntem prieteni buni… mereu uit pe unde le pun și le pierd de cele mă multe ori…
Ies și nu mă mai uit în urmă. Ce-o fi, o fi! Aici nu mă mai simt atât de responsabilă de fiecare aspect al vieții, așa cum o fac în țările dezvoltate. Aici simt și îmbrățișez cu mult mai mare ușurință destinul și hazardul.
În fața gării se află o multitudine de riksha și, cum par interesată, toți conducătorii sar să le devin clientă. Până la urmă, doi rămân să negocieze cu mine. Îmi oferă să îi angajez pentru o zi. Nu mă gândisem niciodată la asta. Ideea de a avea propriul meu șoferul măcar o dată în viață îmi surâde. Costul e cel puțin dublu decât dacă aș merge până la Taj Mahal și apoi înapoi la gară. Dar mai vreau să fac și alte lucruri. Și, în plus, oboseală m-a prins din urmă. Negociez, insist, dau să plec, renegociez. Nu prea am succes. Am redus ceva, e drept. Cădem de acord.
Îmi iau șofer pentru zi pentru echivalentul a 7 euro. La începutul călătoriei sunt mereu foarte calculată. Nu sunt încântată și nu știu de ce, pentru că sunt conştientă de cât de absurd este prețul.
Foarte aproape de gară este încă o fortăreața… O văzusem pe cea din Jaipur și, cum nu mă simțeam în formă fizică prea bună, decid să am o zi mai relaxată.
Mă urc în riksha. Sunt moartă de foame. Nu am mâncat suficient de prea mult timp. Îmi afectează și nivelul energiei pe care o am. Se miră că nu vreau să merg la fort, dar e îndeajuns de drăguț încât să îmi arate din diferite unghiuri partea exterioară.
Îl rog să îmi recomande un loc să mănânc. Îmi spune că știe el, să nu îmi fac griji. Mă întreb dacă are aranjamente cu șeful localului. Cât de suspicioasă sunt! Din păcate, am călătorit cu conducători de autobuze din România…
Indicațiile sunt: să fie un loc cu mâncare bună, dar nu foarte scumpă, unde mănâncă și indienii și turiștii. Mă duce într-un loc foarte pitoresc, cu terasă pe casă, cu copaci împrejur care oferă protecție împotriva soarelui. Îmi spune să intru, să văd dacă îmi place, și dacă nu, mă duce în alt loc. Nu pare să aibă nici o legătură cu patronul localului. Îi fac semn că e ok, că îmi place. Îmi spune că mă așteaptă afară. Îmi este milă de el.
Intru. Mă simț foarte singură. Zăresc un străin singur la o masă. Pare să își fi terminat prânzul. Îl întreb dacă pot să mă așez lângă el. Nu pare să îl deranjeze. Intru în vorba cu el. Simt nevoia de un contact. Azi chiar nu am chef să mănânc singură. Îi aflu povestea, îmi află povestea. Îl rog să îmi recomande ce să mănânc. El e prin India de mai mult timp. Păcat că văzuse deja Taj-ul. Ne luăm rămas bun.
Îl rog pe șofer să mă ducă la o farmacie. Nu găsesc nimic de una singură în India. Ce e drept, nici nu am avut timp să cutreier, dar totuși, nimic nu arată ca în țările dezvoltate. De când am venit, nu am văzut o farmacie. Oare cum le semnalizează ei? În România, la fiecare pas dai de o farmacie și de o bancă. Oricum, mă duce pe niște străduțe întortocheate, prin ce pare a fi piața orașului, căreia, ca și celei din Jaipur, nu îi găsesc farmecul așteptat. Ajungem la un magazin de care nu mi-aș fi dat în veci seamă că e farmacie. Mă aprovizionez cu tot ce am nevoie sub atentă supraveghere a celor doi indieni care îmi oferă serviciile lor. Plecăm…
Șoferul mă duce până aproape de Taj Mahal. Îmi spune cum să ajung acolo, nu poate merge cu riksha atât de aproape. Aranjăm în cât timp să mă întorc acolo- vreo 4 ore. Toate străzile arată lafel.
Sunt îngrozită să nu mă pierd de el. Oricum, îi plătesc doar jumătate, deși insistă să îi plătesc totul acum. Oare îi e teamă că nu o să mă întorc? Eu, pur și simplu, nu aș vrea să trebuiască să negociez dinnou restul traseului. Îmi promisese că după ce termin cu Tajul, să mă ducă pe partea cealaltă să îl văd de peste răul Yamuna.
By AdN
0
