Printr-unul dintre hublourile micii ambarcatiuni razbate o fasie de lumina. Este inca destul de devreme, nu stiu sigur cat este ceasul, dar nu prea tarziu. Ma ridic numaidecat in capul oaselor pentru ca vreau sa ajung pe punte sa ma delectez cu muzica eoliana pe care vantul o face sa rasune pe corzile inimii omenesti.
Este surprinzator cat de devreme se poate trezi cineva atunci cand calatoreste pe mare. Nu mai tanjesti dupa acele „inca cinci minute in plus” atunci cand dormi in mijlocul marii, departe de lumea dezlantuita, ca intr-un cuib de vulturi agatat sus, pe stancile Timpului, de unde zgomotul facut de valurile secolului al XXI-lea se aude slab, in surdina.
Este o dimineata minunata iar eu stau in pozitie de rezemat, langa o balustrada, si visez lenes, urmarind tremurul apei si razele de soare ce stralucesc jucause pe valuri. Era un tablou insorit, dar calm, atat de plin de viata si de pace in acelasi timp, incat, desi este dimineata devreme, simt cum acesta ma poarta intr-o lume a meditatiei si a visului.
Am legat o conversatie cu un alt pasager in timp ce ma pregateam pentru un mic-dejun frugal. Discutia noastra placuta se poarta pe un ton scazut, muzical. Pasagerul si cu mine ne explicam unul altuia ce bucurosi suntem ca ne-am intalnit in aceasta calatorie pe fluviul vietii, descotorosita de ospete costisitoare care in realitate, nu bucura pe nimeni, de conveniente si mode, de luxul ce provoaca doar saturatie, de placeri ce plictisesc, pe scurt, de amalgamul aiuritor al lucrurilor inutile. Pe toate acestea noi le-am aruncat peste bord, lasand mica ambarcatiune a vietii libera.
Ca din senin, realizez cum pe uscat ne aflam mereu pe o pista gresita. Incarcam biata ambarcatiune pana in varful catargului cu o multime de fleacuri, cu haine elegante si case uriase, cu autoturisme magistrale, cu o multime de „prieteni” din lumea buna, ingreunand-o si facand-o dificil de urnit. Insa cel mai frumos lucru pe care il putem experimenta nu este confortul calatoriei, ci lipsa surplusului si a impovararii, a lucrurilor care atarna greu, a tot ceea ce e lasat sa ne paraziteze, secatuindu-ne de vise si puteri.
Azi imi pastrez increderea in toate lucrurile frumoase, in soarele rosu ce nu demult astepta nerabdator sa rasara, in intinderile marine, in valurile precedente ce au tasnit din adancuri si s-au intors la tarm, in vara ce a trecut, in adevarata frumusete care inca mai exista in jurul meu.
By Simone
0
