E sfarsitul unei zile de toamna iar eu pornesc motorul, ies cu spatele de pe alee si ma indrept catre urmatoarea destinatie. Sunt pe autostrada, prinsa in trafic in spatele unui autocamion. Nu pot vedea dincolo de vehiculul din fata ca sa imi pot da seama care este motivul stationarii, dar probabil ca nici nu exista vreunul. Traficul este un lucru la fel de misterios pentru mine precum suflarea marii, a misterului ei tulburator catre care ma indrept acum.
Am sosit. Ma aflu pe una din insulele croate, inspirand cu putere briza marii Adriatice. Tac, reflectand. Ma uit in sus unde zaresc un elicopter ce se ridica deasupra muntelui Vidova Gora. Planeaza deasupra pantelor ce duc la varf.
Imi mut apoi privirea la valurile care se sparg pe nisip si aud apusul de soare cum imi vorbeste prin misterul umbrei si prin adanca lui melancolie. Simt un sentiment de neliniste, o infiorare in aer sau apasarea unei griji ce nu stiu de unde vine. Ma ridic si-mi scutur nisipul de pe haine. Niste localnici trec pe langa mine si-mi arunca o privire autotstiutoare, ca si cum ar fi vrut sa imi transmita faptul ca peisajul pe care-l regaseam la orizont ar fi o priveliste extrem de pretioasa.
Atata liniste e aici, o liniste a vietii, a misterului din viata, de parca si gandurile mele se tem sa nu faca zgomot cu miscarea lor. Imi place tacerea strazilor si nisipul alb suflat de vant pe asfalt. Aspectul lor parasit ma face sa ma simt ca si cum as fi supravietuit vreunei incercari.
Expir sonor, pentru ca e foarte rece si sunt fascinata de felul in care se vad aburii respiratiei. In sfarsit zaresc, in departare, langa manastirea dominicana din sud, siluetele intunecate ale unor oameni conduse la o intindere de mana de un pescarus ce pare a fi antemergator “alaiului”.
Nu caut sa dezleg probleme, nici sa propovaduiesc. La urma urmei, nu caut nimic. Ma simt o fetita de vreo sasesprezece ani, gratios culcata pe un cearceaf alb, in atmosfera molesitoare a unei zile de vara, cu adevarat far’de grija. Si acest lucru imi este suficient caci regasesc, in sfarsit, lumina limpede, proaspata, pe care-o aveam in ochi cand eram copil si pe care n-o mai vazusem de atunci decat in unele vise frumoase…
By Simone
0
