Avionul de noua si un sfert e surprinzator de plin. Imi imaginez cum la plecare, turistii vor avea pungile de cumparaturi ticsite cu suveniruri care sa dovedeasca faptul ca au fost aici. Nu si eu…
Prin fereastra avionului vad lumini alergand de-a lungul liniei orizontului, apoi un spatiu intunecat, apoi gol. Dupa un rastimp, o portiune din Roma apare in zare. Simt cum avionul pierde din altitudine si un manunchi de nori acopera privelistea, facandu-ma sa resimt viteza cu care inaintam. Am aterizat. Ma aflu la multi kilometri departare de realitate, intr-un loc unde, din nou, viata curge lent si fara griji.
Inima imi bate de parca as fi pe o scena. In Roma, dragostea mi se releva altfel decat a facut-o in Paris, ea stand ascunsa sub felinare rosii si in pahare de Grappa, in cupluri ce marsaluiesc brat la brat, infruntand destinul si tentatiile, iubind sincer sau doar de dragul de a iubi, oferindu-se placerii si orasului caruia acum ii apartin. Simt ca tocmai am avut o revelatie si, cu toate acestea, nu-mi dau seama prea bine in ce consta ea.
Atmosfera batranei Rome mi-a trezit nostalgia de a-i colinda bulevardele, de a-i revedea celebrele fantani, de a-i admira spectaculozitatea pietelor, cufundandu-ma intr-o lume halucinogena din care ma voi trezi ca dintr-un vis, pastrand in minte doar franturi de oameni si poveste.
Ma aflu acum in fata monumentalei fantani baroce ce domina micuta piata Trevi. O mare de turisti se ivesc in fata mea, perpetuand celebra superstitie a vizitatorului. Zeci de monede erau aruncate peste umar sub propriile-mi priviri iar eu incuviintez solemn din cap, genul de incuviintare care spune ca habar n-are despre ce e vorba. Aud apa repezindu-se pe peretii fantanii, cu un sunet care-mi evoca scuturarea unui recipient cu sticla sparta. Abia acum ii inteleg rasuflarea adanca si zgomotoasa.
Este sunetul asurzitor al sperantei, este zambetul viitorului in fata unui necunoscut care e el insusi viitor. Este visul celui treaz, al trecatorului care pastreaza in adancul lui tot ce-a primit si accepta speranta numai dupa ce-a negat-o din tot sufletul.
Aceste siruri neintrerupte de mici acte dictate de speranta ale trecatorilor de pretutindeni mi-au sfarmat lanturile si mi-au descatusat sufletul omenesc. Astazi am vazut speranta, am trait chiar inauntrul ei. I-am simtit certitudinea si m-am incredintat cu reputatia veridicitatii sale. Si cand se va lasa iar ratacita, am sa o caut mereu, dincolo de orice bezna, deznadejde ori ignoranta…
By Simone
0
