Soarele straluceste, mierlele indiene ciripesc, palmierii se unduiesc. Astazi este luni.
Ma aflu in Hawaii, departe de dig, pe acea parte a plajei unde curentul inteteste ritmul mareei, facand apa sa tasneasca in sus. Soarele imi incalzeste din ce in ce mai tare spatele iar eu imi doresc ca aerul sa ramana intotdeauna la fel ca acum cateva clipe: incarcat de speranta, cu fortele naturii mustind in el.
Ma arunc printr-un val mic, dupa care plutesc pe apa precum pasarile. La tropice si privirile sunt mai languroase, viata parand scutita de orice fel de griji. Simt o euforie spontana si nelalocul ei.
Inainte de a ma intoarce pe tarm, ma uit in largul marii oceanului. Inca se mai pot zari iahturile ce plutesc pe langa conurile care indica directia vantului. Soarele puternic de mai devreme s-a transformat intr-o bila care tremura deasupra liniei orizontului. E aproape ora apusului. Nu inca, dar in curand.
In departare puteam auzi vocea tacerii. Si simteam cum orice forma de zgomot se dizolva, oprindu-ma din propria-mi agitatie cotidiana. Era sunetul care provenea din interiorul tuturor formelor de viata, iar eu il ascultam ca si cum l-as fi auzit pentru intaia si ultima oara. Taina se afla, fara indoiala, in golul dintre taceri.
Deveneam dintr-un om plin de zgomot un om al linistii si ma bucuram caci aici spiritul meu incepea sa fie viu. Si priveam, fara pretentia de a intelege totul. Niciodata nu am avut suficienta imaginatie pentru a-mi inchipui ca exista clipe in care spatiul si timpul sunt mai profunde iar linistea sufleteasca se afla la indemana oricui.
In geamantan mi-a ramas un loc gol pe care-l umplu cu un sentiment din adancul inimii, cu o expresie de profunda multumire si recunostinta, cu atitudini ce isi gasesc numaidecat rasplata in ele insele.
By Simone
0
